1531995235962.jpg

Poveștile de dragoste sunt mereu cele care ne inspiră și ne dau speranța că ne vom întâlni și noi jumătatea într-o frumoasă zi. Cu siguranță că situația este și mai interesantă pentru noi, atunci când cuplurile de îndrăgostiți sunt cunoscute la nivel mondial, iar istoria lor de iubire include și o cerere în căsătorie.

Chiar de nu le-am văzut niciodată și îi cunoaștem doar citind despre ei și urmărindu-i pe internet sau la TV, poveștile de dragoste ale unor vedete ne emoționează până la lacrimi. 

Uite aici 12 dintre cele mai frumoase cererile în căsătorie ale celebrităților, care te vor face să crezi în dragoste adevărată.

Gisele Bündchen și Tom Brady

Tom a cerut-o în căsătorie pe Gisele în ajunul Anului Nou, în 2008. Acesta a organizat o plimbare cu un avion privat, unde trandafirii albi și șampania au fost elementele principale de romantism.

Serena Williams și Alexis Ohanian

Cei doi îndrăgostiți s-au întâlnit la piscina unui hotel din Roma. Serena era enervată de faptul că acesta stătea chiar lângă ea, deși mai erau disponibile multe alte mese. În acel moment ea i-a spus că sub scaunul unde stă el este un șobolan. Răspunsul lui a fost neașteptat – „Sunt din Brooklyn. Văd șobolani în fiecare zi”, acesta a amuzat-o pe Serena și astfel, au început să vorbească. Un an și jumătate mai târziu, Alexis a cerut-o în căsătorie în același loc, unde a avut grijă să plaseze și un șobolan din plastic.

Chrissy Teigen și John Legend

John a avut de înfruntat mai multe dificultăți când a plănuit să o ceară în căsătorie pe Chrissy, într-o vacanță pe Maldive. Momentul a fost un pic amuzant pentru cei doi, pentru că Chrissy a găsit din greșeală inelul sub pat. Deși logodna celor doi nu a fost cea mai romantică, rămâne a fi una memorabilă.

Camila Alves și Matthew McConaughey

Mult așteptata întrebare a lui Matthew a fost de Crăciun și însoțită inelul de logodnă, împachetat în opt cutii. Când Camila a ajuns la ultima cutie, primul cuvânt pe care l-a rostit nu a fost „DA”. Matthew nu a dezvăluit ce anume a spus aceasta, doar că a fost nevoit să o convingă să accepte, în fața familiei și a prietenilor.

Kate Middleton și Prințul William

William a ales să facă acest pas în Africa, deoarece, conform spuselor lui, a fost dintotdeauna un loc care l-a impresionat. La fel ca fratele său Harry, William a ales un inelul din colecția de bijuterii a Prințesei Diana.

Kim Kardashian și Kanye West

Kim și Kanye se aflau într-un parc din San Francisco pentru aniversarea lui de 33 de ani. În momentul când a ajuns pe stadion, o întreagă orchestră a început să cânte, iar pe ecran au apărut cuvintele „TE ROG, CĂSĂTOREȘTE-TE CU MINE!!!”. La puțin timp după aceea, ceilalți membri ai familiei Kardashian au ieșit din ascunzători și au felicitat-o.

Emmy Rossum și Sam Esmail

Având dintotdeauna obiceiul de a citi, în fiecare duminică, rubrica „Modern Love” din The New York Times, într-o zi de duminică, Emmy făcea același lucru. Astfel, ea și-a dat seama că articolul vorbea despre povestea ei de dragoste cu Sam. Între timp, soțul ei s-a pus într-un genunchi și i-a oferit inelul. Interesant a fost și locul ales, pentru că acțiunea s-a produs în timp ce ea era în cadă, citind articolul, iar el, rezemat de chiuvetă.

Meghan Trainor și Daryl Sabara

Acesta a decis să-i ofere inelul lui Meghan în timpul unei plimbări printr-un tunel plin de lumini, în ziua de Crăciun, sub privirile emoționate ale familiei și prietenilor.

Gabrielle Union și Dwyane Wade

Cei care l-au ajutat pe Dwyane Wade, au fost copiii și nepotul lui. După ce au petrecut dimineața împreună, copiii i-au spus lui Gabrielle că vor să-i arate un proiect. Când aceasta s-a întors, băieții aveau pancarte pe care scria „Te căsătorești cu noi?”. La început, Union a crezut că i se face o glumă, dar a știut că este o cerere în căsătorie după ce Dwyane Wade i-a arătat inelul.

Ciara și Russell Wilson

Frumoasă cerere în căsătorie a fost și a celor doi. În martie 2016, Wilson i-a dăruit Ciarei o ruletă pe care erau trecute 30 de destinații. Cei doi au mers într-o vacanță în Seychelles, pe o plajă privată, unde Russel a întrebat-o dacă vrea să-i fie soție.

Meghan Markle și Prințul Harry

Cei doi povestesc că pregăteau cina într-o seară de noiembrie, 2017, în casa lor din Nottingham. În timp ce puiul se prepara, Prințul Harry a cerut-o în căsătorie pe Meghan cu un inel pe care erau încrustate două pietre din colecția de bijuterii a Prințesei Diana, scrie elle.ro.

Amal Alamuddin și George Clooney

George și Amal împlinise abia șase luni împreună, dar deja și-au dat seama că vor să-și petreacă restul vieții unul cu altul. Într-o seară, când Amal a ajuns acasă dintr-o călătorie în Londra, George a gătit cina și a pregătit un playlist cu melodii de dragoste. Când Clooney a rugat-o să caute un aprinzător, aceasta a găsit inelul. Seara nu a mers exact cum plănuise George, dar a primit fericit răspunsul mult așteptat.

Foto: elle.ro

Preluat de la: zugo.md