20180797_328126954293150_6860707430653755392_n.jpg
Pentru că e vară, pentru că e soare și cald, iar unicul lucru care vrei să-l faci este să lenevești toată ziua întins undeva la umbră cu o băutură răcoritoare în mână, am planificat cu prietenii o aventură, deoarece cuvântul călătorie nu ar îngloba tot amalgamul de repere din planul bine pus la punct. O aventură cu rucsacurile în spate și corturile subraț pe malul mării.

Trei zile de plajă, jocuri de masă sau ceva mai active, vin bun, muzică de calitate și marshmallows la foc de tabără. Așa ne imaginam noi că ne vom petrece timpul, am rezervat cea mai mare parte a bugetului pentru mâncare, estimativ 2500 de lei, deoarece corturile și celelalte lucruri necesare fie că le aveam, fie că le-am împrumutat la un preț simbolic sau pe gratis de la niște prieteni și cunoscuți. Drept destinație am ales Ucraina, orășelul Iliciovsk, pentru că e aproape, poți găsi plaje curate, fără gunoaie și oameni, și plus reușești să te detașezi de rutină cu un buget mai restrâns.

20370581_1556824237717026_1472906777_n

Fiind tineri și efervescenți, am hotărât să ieșim din zona noastră de confort și am pornit pentru prima dată în viață la un camping pe malul mării. Am pornit cu mașina, iar drumul ne-a costat aproximativ 700 de lei dus-întors pentru patru persoane plus parcarea de 50 grivne (35 lei) pe zi, același drum ne-ar costa estimativ 360 de lei, de persoană, cu autocarul, ceea ce face 1440 de lei pentru patru călători. Dacă ai alege să mergi cu trenul, ai șanse să găsești bilete doar spre Odessa cu 400 lei tur-retur, ceea ce ar atinge suma de 1600 lei pentru o companie din patru oameni.  Ne-au întâlnit la punctul de control ucrainesc niște vameși cu fețele înăcrite, care la un „mulțumesc” îți răspundeau cu o privire rece, dar răsăritul roz și cățelușii care alergau printre mașini au șters aidoma radierii gustul amar de la întâlnirea cu funcționarii de la granițe.20403438_1339530256160690_696798187_n

Am înțeles că aventura abia începe atunci când am ajuns pe plajă, iar afară era frig, vântul sufla puternic, soarele era acoperit de nori, iar apa, deși albastră și transparentă, era rece ca gheața. Bulversați de situația creată ne întrebam dacă suntem în mijlocul verii sau am rămas undeva pierduți în timp prin primăvară. Nu eram echipați pentru asemenea schimbări severe ale timpului de afară și am ales să ne cazăm în căsuțele de pe litoral. Ne-a primit, cu 1200 de grivne (aproximativ 842 de lei) pentru trei zile, o doamnă impozantă, o femeie de un tip specific de anchetator, mereu la curent cu toate noutățile pe care nu întârzia să le împărtășească tuturor. Mesele dacă nu le pregăteam noi, le luam în oraș. La Iliciovsk, un prânz pentru patru persoane poate ajunge la 500-600 grivne (350-420 de lei).

20403468_1559689424097174_298660402_n

Eram triști, sleiți de puteri și disperați, toate planurile noastre s-au ruinat din cauza timpului nespecific pentru zilele din inima verii, dar am hotărât să nu ne lăsăm pradă gândurilor proaste, ne-am luat costumele de baie și am plecat pe plajă. Nisipul rece, marea ca gheața nu erau deloc primitoare, am făcut un efort și am sărit în apă, trei minute de tremur, după care treptat corpul s-a acomodat, iar dorința de a ieși cât mai repede la mal a dispărut complet. Între timp, dintre norii negri și grei se iveau primele raze.

20370604_1556824264383690_2070221070_n

Nu a durat mult până când vara și-a intrat un pic în drepturi, prea puțin pentru a rămâne în corturi pe plajă, dar suficient pentru a obține culoarea arămie a pielii și amintiri frumoase. Nu am vrut să ne lăsăm pradă indispoziției și timpului urât, așa că făceam escapade la plajă în fiecare noapte. Luna răsărea la orele douăsprezece, iar noi o așteptam cu istorii, vin, muzică și marshmallows la un foc de tabără improvizat.

20428094_1559684480764335_1944720927_n

În diminețile care au urmat întâlneam zorii cu ceai fierbinte. În asemenea momente granița dintre timp se ștergea, iar răsăritul semăna cu apusul și invers. Fiind prea tineri ca să irosim timpul pentru somn, prea energici ca să stăm pe un loc, străbăteam plajele Ucrainei și nu încetam să ne minunăm de frumusețea razelor reflectate în oglinda apei.

Preluat de la: diez.md