RD11.jpg
Cu ocazia aniversării a 60 de ani a fabricii de zahăr din Drochia, compania Südzucker Moldova împreună cu Consiliul Raional și Primăria orașului Drochia, a organizat la 10 septembrie primul festival al dulciurilor și sfeclei de zahăr – „Regina Dulce”.

Oaspeții Festivalului „Regina Dulce” au avut ocazia să guste din cele mai delicioase produse de patiserie ai producătorilor din orașul Drochia, brutarilor din satele raionului Drochia, dar și bomboane, biscuiți, înghețată și alte dulciuri oferite de partenerii companiei Südzucker Moldova. Nelipsită de la eveniment a fost Regina Dulce care a deschis festivalul, a făcut poze cu cei mici și a tăiat cea mai mare plăcintă cu sfeclă de zahăr și mac, pentru producerea căreia au fost folosite 13 kg de făină, 15 kg de sfeclă de zahăr, 1 kg de mac și 2,5 kg de zahăr. De asemenea, în cadrul festivalului au fost distribuite gratuit sute de înghețate și vată dulce.

Pe scena din Piața Independenței au urcat numeroase ansambluri de muzică și dansuri, care au făcut un spectacol adevărat pentru cei prezenți la festival. Drochienii au ascultat și au dansat sub ritmurile celor mai populare piese ale Nataliei Proca, Vitalie Dani, Anișoara Puică, trupelor Art Soyuz și Alex Calancea Band, iar spre finalul serii au admirat un nemaipomenit show de artificii.

Frunzele sfeclei de zahăr formează o coroană, iată de ce, festivalul de dulciuri poartă numele „Regina Dulce”. În același timp, sfecla de zahăr este considerată Regina câmpurilor din Moldova. Pentru zona de nord a țării, sfecla de zahăr este cultura cu cea mai mare producție la hectar, în cultivarea și prelucrarea căreia sunt implicați mai mult de 10 mii de oameni.

Orașul Drochia poate fi numit pe bună dreptate „Capitala Dulce” a Republicii Moldova. Fabrica de zahăr din Drochia produce cea mai mare cantitate de zahăr din Moldova, iar orașul este renumit pentru tradițiile culinare. De 60 de ani, fabrica deține rolul unei locomotive puternice pentru economia orașului Drochia și a întregului raion. În 2016, fabrica a prelucrat circa 340 mii tone de zahăr și a produs peste 50 mii tone de zahăr.

Prezent la eveniment, Prim-ministrul Pavel Filip a menționat că „Întreprinderea reprezintă un model şi este un exemplu pentru alţi agenţi economici din mai multe puncte de vedere. În primul rând, că aţi reuşit să combinaţi tradiţiile vechi cu cele moderne. Fabrica mai este şi un model de investiţie străină pentru Moldova”. Premierul a felicitat colectivul întreprinderii, menţionând că aceasta este un exemplu de investiţie care a generat o afacere de succes. La fabrica de zahăr din Drochia a fost renovat aproape tot utilajul tehnologic. Procesele tehnologice de producere a zahărului au fost dotate cu sisteme automatizate de control. Ca urmare, s-au redus de trei ori pierderile de zahăr.

RD02 RD03 RD04 RD05 RD06 RD08 RD09 RD10 RD11 RD12 RD14 RD16 RD17 RD19

Notă: Compania moldo-germană ÎM Südzucker Moldova SA a fost creată în mai 2001. În 16 ani de activitate compania a investit în modernizarea procesului de producere a zahărului, în proiectul „Energia verde”, precum și în dezvoltarea tehnică și tehnologică a cultivării sfeclei de zahăr din Moldova, aproximativ 60 de milioane de euro. Din companie fac parte fabricile de zahăr din Drochia și Fălești, care produc anual circa 100 mii tone de zahăr și centrul logistic din Alexandreni, cu o capacitate de depozitarea a 40 mii de tone de producție, precum și propria întreprindere de dezvoltare și producția agricolă – Agro SZM, care prelucrează mai mult de 9 mii de hectare. Datorită calității înalte, confirmate prin certificatele internaționale ISO și HACCP, fabrica de zahăr din Drochia este baza exportului acestui produs în Uniunea Europeană, iar calitatea produsului este comparabil cu cel a întreprinderilor europene din grupul Südzucker.

Preluat de la: diez.md