festival-7.jpg
Fondatorul festivalului bienal de folclor „Flori de măr în toamnă”, organizat pentru prima oară în anul 2008, Alexandru Mamot mărturisește că a visa mereu la organizarea unui astfel de eveniment în localitatea Mereni, iar istoria bogată a satului l-a și inspirat la un astfel de titlu sugestiv.

Potrivit precizărilor organizatorilor acestui festival, localitatea Mereni a împlinit anul acesta 547 de ani de la atestarea documentară, iar organizarea unui astfel de eveniment care adună la un loc oameni de diferite vârste este un bun prilej care creează o atmosferă deosebită, încinsă evident de un program artistic pe măsură.

Astfel, cei prezenți au avut parte de prestații și evoluții scenice a 10 colective folclorice din localitate, precum și din alte localități și raioane învecinate, însoțite de un târg al meșterilor populari, expoziții, târg gastronomic.

Seara oamenii au rămas încântați de apariția în scenă a Baletului Național Joc și Elvi’s Band, iar pentru a încheia frumos ziua a fost organizat și tradiționalul rug al merenilor. Acest eveniment este organizat de către Casa de Cultură Mereni, în parteneriat și cu suportul APL Mereni.

Acest festival promovează istoria, tradițiile, legendele, datele istorice ce țin de localitățile Moldovei, menționează organizatorii.

Autoare: Teoctista Colța

Preluat de la: diez.md