main-3.jpg
Zis şi făcut! Combinatul de Vinuri „Cricova” anunţa, până mai ieri, cea mai tare petrecere a primăverii. Acum, după ce s-au făcut totalurile, putem afirma cu siguranţă că aşteptările au fost întrecute cu succes. Peste 5000 de persoane prezente la eveniment, au petrecut frumos ultima duminică din această primăvară, ca să le fie cu noroc tot anul.

Pe cât de mult a fost aşteptat acest eveniment important, pe atât de tare a strălucit! Pe data de 26 mai, la intrarea în renumitele galerii subterane Cricova, a avut loc un eveniment plin de stil şi rafinament- Sparkling Party. Cea de-a 2-a ediţie a evenimentului, a fost deschisă oficial de dansatorii de la Black and White, sub acordurile emoţionante ale celor de la Moldovan National Youth Orchestra. Cu un cuvânt de bun venit a urcat în scenă Directorul General al Combinatului de Vinuri „Cricova” S.A, dnul Iurie Carp.

2

4

5

7 - Copy

6

De asemenea, cei prezenţi şi-au încercat norocul la Game Zone şi au testat nivelul de inteligenţă la zona IQ test; au avut ocazia să-şi facă un tatuaj temporar  sau fotografii în selfie-bus/GIF. Totul arăta ca un orăşel în miniatură, unde trenuţurile plimbau pe cei entuziasmaţi pe renumitele stradele din beciurile Cricova. Un Planetariu instalat afară a atras mii de curioşi, gata să admire stele şi să descopere noi universuri. Iar pentru utilizatorii IQOS a fost creat o zonă confortabilă, unde aceștia au putut servi spumant și savura gustul tutunului autentic. Sistemul IQOS încălzește tutunul, nu îl arde, ceea ce înseamnăzero scrum, zero fum și mai puțin miros neplăcut.

8

9

10

11

Cei peste 5000 de oaspeţi prezenţi la sărbătoare, au păşit cu dreptul pe covorul roşu şi s-au fotografiat sub steaua norocoasă Cricova. Atmosfera de vis a fost condimentată cu cele mai fierbinţi hituri ale celebrilor artişti precum Randi, Vanotek, Moldovan National Youth Orchestra şi Dj Marcus Lawyer. Peste 4000 litri de spumante au fost gustos asociate cu 500 kg de căpşuni, bucate fine din fructe de mare precum şi aperitive delicioase.

13

14

15

O atmosferă de vis, cu zone de odihnă, zone cu delicii culinare, toate împodobite în straie de sărbătoare şi în care toată lumea socializa cu toată lumea.

Organizatorii nu au uitat nici de cei mici. Un spaţiu special amenajat, cu animatori şi magicieni, au încântat copiii cu masterclass-uri, picturi pe faţă şi show cu bule.

16

17

18

19

3 - Copy

 

A fost o poveste care a fascinat pe toţi şi care a demonstrat (încă o dată!) că spumantele sunt asocierea perfectă a tot ce înseamnă sărbătoare, distracţie și Cricova!

Preluat de la: diez.md