Pe Olesea drumeția pe Camino de Santiago a învățat-o să ofere lumii tot ce consideră mai bun, pentru că ceea ce va oferi, aceea va primi înapoi. În același timp, Marina a ajuns la concluzia că oamenii trebuie să învețe să se detașeze mai des de problemele cotidiene și de cele globale. Ambele au parcurs sute de kilometri pe jos pentru ca la final să poată spune: „Eu chiar am ajuns!”, dar și ca să înțeleagă ceva important pentru sine. Am discutat cu ele ca să aflăm cum s-au pregătit pentru această aventură, ce momente memorabile au avut, cu ce dificultăți s-au confruntat și cu ce gânduri au revenit acasă.

Camino de Santiago este unul dintre cele mai vechi și cele mai cunoscute trasee de drumeție din lume. Acesta începe, de obicei, din diferite locații din Europa, cum ar fi Spania, Portugalia sau sud-vestul Franței și se termină în orașul Santiago de Compostela din Galicia. Mai exact, punctul final este mormântul Sfântului Apostol Iacob (Santiago în spaniolă) din catedrala orașului. În secolul al IX-lea, traseul era cunoscut drept unul de pelerinaj. Astăzi, Camino de Santiago este străbătut de zeci și sute de mii de drumeți în fiecare an, din motive religioase, spirituale, culturale sau din dorința de a încerca ceva nou.

Camino poate fi parcurs în zeci de moduri, având în vedere și punctele de plecare din locuri mai îndepărtate, cum ar fi Germania, Elveția sau alte țări din Europa Centrală. Totuși, există trei trasee mai populare în rândul pelerinilor:
#1. Camino Primitivo – cel mai vechi și cel mai dificil de parcurs. Începe în Oviedo, în nordul principatului spaniol Asturia, nu foarte departe de mijlocul golfului Biscaya. Are o lungime de aproximativ 320 de kilometri și este dominat de zone rurale, păduri și dealuri;
#2. Camino Portugués – care începe, de obicei, în Porto (265 de kilometri) sau în Lisabona (610 kilometri) și trece prin mai multe orașe și localități cu o infrastructură bine dezvoltată. Se crede că e mai ușor de parcurs, fiind mai puțin accidentat decât alte variante ale Camino de Santiago;
#3. Camino Francés – ruta clasică. Începe din comuna Saint-Jean-Pied-de-Port din Pirinei și trece inclusiv prin munți, având în total aproape 800 de kilometri lungime. Este considerat mai dificil de parcurs, atât din cauza înclinării de la început, cât și a distanței impunătoare până la destinația finală.

După cum ați înțeles deja, printre cei care au străbătut traseul se regăsesc și mai multe persoane din Moldova, inclusiv Olesea Vascan și Marina Mikitenko. Olesea a mers pe Camino Primitivo, iar Marina a fost atrasă de Camino Francés.

Ultimii 10 ani din viața Olesei au fost foarte intenși, tânăra dedicându-i, în mare parte, familiei și jobului său. Acest lucru a însemnat că nu a avut parte de vacanțe deosebite sau de prea mult timp liber pentru sine însăși. Cu timpul, a acumulat mult stres emoțional și a simțit nevoia de o activitate care să-i ofere o pauză, dar și să-i demonstreze că este capabilă de a realiza ceva. Astfel, inspirată de un cunoscut, care a făcut deja pelerinajul pe Camino de Santiago și a scris cu mult entuziasm despre experiența sa, a decis să urmeze aceeași cale, mai ales că mereu i-au plăcut drumețiile.

„Pentru prima dată am mers pe Camino în martie 2023, împreună cu sora mea. Atunci am parcurs doar o parte din cel Portugués, însă la final eu știam că vreau să mă reîntorc, singură”, a început să ne povestească tânăra.

Un an mai târziu, adică în aprilie 2024, Olesea și-a îndeplinit promisiunea revenind pe Camino. Deși inițial plănuise să-l străbată pe cel Francés, din cauză că nu a avut la dispoziție tocmai o lună necesară pentru a-l parcurge, l-a ales pe Primitivo – mai complicat, dar și mai scurt. În ceea ce privește decizia de a merge singură, aceasta a fost luată din dorința puternică de a se deconecta de grijile zilnice și de a se concentra pe propria bunăstare emoțională și fizică.

În același timp, cea de-a doua protagonistă a acestui material, Marina, ne-a relatat că atât ea, cât și soțul său, Valentin Kotelnikov, întotdeauna au iubit drumețiile montane. „Organizăm deseori asemenea activități cu o durată de circa una-două săptămâni, însă mereu ne-am dorit să încercăm o drumeție mai lungă. Eu auzisem multe lucruri interesante despre Camino de Santiago, chiar privisem și filmul The Way, de Emilio Estevez, care mi-a creat impresia că multe poteci trec prin câmpuri și de-a lungul drumurilor, că nu este foarte dificil, însă și că necesită mult timp. Știam că este nevoie de aproximativ o lună pentru a parcurge traseul întreg, de aceea ideea de a porni la drum a fost pusă deoparte.”

După mulți ani în care au tot amânat momentul, în toamna anului 2023, Marina și soțul său au avut posibilitatea să-și ia un concediu de patru săptămâni. Astfel, tinerii au luat decizia de a începe aventura pe Camino. „Ne doream atât o drumeție, cât și să explorăm partea culturală a Spaniei. De asemenea, voiam să petrecem timpul frumos și relaxant împreună, plimbându-ne prin orașe mici și primitoare.”

Cu toate că își dorea cu tot dinadinsul să meargă pe Camino, Olesea se temea că nu va face față provocărilor, având în primul rând frica de a fi singură pe drum. Temerile respective au persistat timp de circa trei luni – perioadă în care s-a pregătit de pelerinaj –, dovedindu-se a fi o reflecție a altor aspecte din viața ei, inclusiv a încercărilor de a dezvolta un start-up, unde a întâmpinat numeroase dificultăți și eșecuri. Totodată, tânăra se gândea și la faptul că e posibil să nu reziste din punct de vedere fizic. „Deși facem drumeții destul de des, picioarele mele se comportă ciudat la drum lung, ceea ce tot mă îngrijora. Și într-adevăr, am avut câteva momente complicate, însă datorită experiențelor anterioare am reușit să le depășesc cu brio.”

Marina însă nu prea avea frici, probabil și din motiv că nu trebuia să meargă singură. Totuși, avea multe alte gânduri, inclusiv așteptări, care, în mare parte, s-au adeverit: „Nu aveam nicio îndoială că vom reuși, deoarece mai participasem anterior la drumeții dificile, știam deja cum să facem această activitate mai plăcută, cum să economisim privind greutatea rucsacului și ce lucruri trebuie să luăm ca să ne facem escapada confortabilă”.

Niciuna dintre protagonistele acestui articol nu a făcut nimic special în pregătirea pentru Camino. Olesea și-a procurat biletul către Oviedo cu trei sau patru zile înainte de zbor, iar ruscacul și l-a făcut în ultimele două zile, având în vedere că multe dintre cele necesare pentru drumeție le avea deja. La Marina situația a fost similară, doar că s-a desfășurat și mai rapid. Echipamentul său pentru asemenea activități este mereu pregătit, așa că a fost nevoie de doar câteva ore pentru a aduna toate lucrurile și pentru a cumpăra bilete.

Totodată, ambele tinere au petrecut ceva timp citind recomandările și recenziile altor persoane privind drumețiile pe Camino de Santiago, inclusiv privind lucrurile pe care trebuie să le includă numaidecât rucsacul și cele care pot fi lăsate acasă. Așa au ajuns la concluzia că nu trebuie să ia cu ele corturi și izoprenuri.

„Este foarte greu să te obișnuiești cu gândul că nu vei avea cort, întrucât există frica de a nu ajunge la timp la destinație sau de a nu găsi un loc liber în hostel. Totuși, adevărul e că majoritatea oamenilor renunță la el în primele zile ale călătoriei, de aceea nici noi nu l-am luat și chiar nu am avut nevoie. Mai mult decât atât, în locurile de cazare am întâlnit cutii cu inscripția «ia ce-ți trebuie, totul este spălat», unde pelerinii își pun lucrurile la care decid să renunțe. De exemplu, am văzut că oamenii au lăsat corturi, rucsacuri mici, pulovere, tricouri, produse cosmetice, diverse cabluri, prosoape, pantofi, sandale, creme, pălării, ochelari. Totodată, am aflat că mulți aleg să trimită acasă pachete cu lucrurile care se dovedesc a fi inutile, pentru a nu transporta greutate suplimentară”, ne-a povestit Marina.

În seara zilei de 11 aprilie, Olesea a ajuns în Oviedo, orașul din care începe traseul Camino Primitivo. A doua zi, tânăra a pornit la drum. Ea urma să parcurgă 310 kilometri, a câte 20-30 zilnic. Astfel, la destinația finală, Olesea a ajuns după 13 zile de drumeție. Deși inițial planificase 15, pe parcurs a înțeles că-și poate atinge scopul mai repede. Curios este faptul că practic fiecare dintre acestea a fost dedicată unei noi activități, cum ar fi fotografierea floricelelor întâlnite, cunoașterea culturii spaniole, reflectarea asupra problemelor personale și profesionale, stabilirea unor noi obiective, admirarea peisajelor și chiar analizarea grădinilor localnicilor. „La un moment dat, am observat că mulți au sere unde cultivă varză kale, numită și brună. Inițial nu înțelegeam de ce, până am aflat că aceasta e folosită în gătirea unui fel de mâncare tradițională asturiană – pote asturiano. Am reușit și să o gust. A fost bunișoară, dar nu aș mânca-o zi de zi.”

Apropo, în ceea ce privește mâncarea pe Camino, Olesea ne-a relatat că în apropierea locurilor de cazare există diferite localuri/restaurate care propun drumeților menú del peregrino (meniul pelerinului). Acesta constă din trei feluri de mâncare și o băutură (vin/apă). „În general, mâncarea e gustoasă, deși unele preparate sunt mai stranii la gust. Din ceea ce am gustat, mi-a plăcut tortilla espanola, un fel de tartă din cartofi și ouă. Dacă e să vorbim despre desert, există opțiunea «Tarta lui Santiago», pe care majoritatea o laudă, dar care pe mine nu m-a impresionat.”

În cele 13 zile de drumeție, tânăra a avut ocazia și să cunoască alți pelerini, pe care i-a descris drept persoane binevoitoare și prietenoase. La un moment dat, a încercat chiar să meargă o porțiune de drum alături de câteva femei, dar a înțeles că nu-i place experiența din motiv că pălăvrăgeala o îndepărtează de țelul său – concentrarea pe propria bunăstare emoțională și fizică. Astfel, a decis să-și continue traseul singură, așa cum și l-a început.

Nopțile, Olesea le-a petrecut în diferite hosteluri/pensiuni/hoteluri, unde își rezerva din timp un loc. Totuși, cele mai populare locații de înnoptat pe Camino sunt hostelurile cunoscute sub numele de albergues. „Există albergues municipale și private. În cele municipale condițiile sunt mai puțin bune, dar per general este ok. Ele lucrează pe bază de donații, între 5 și 8 euro. Pelerinii se grăbesc să ajungă cât mai devreme la ele pentru a prinde un loc. Eu nu m-am chinuit să o fac. Prima zi am încercat și am ajuns prea târziu, astfel încât responsabilii de acolo de departe mi-au arătat că nu are rost să intru. Poți să găsești mai ușor un loc, la orice oră, dacă mergi în perioada martie-aprilie, întrucât nu este încă sezonul.” Totuși, în cazul în care toate locurile din albergues sunt ocupate, inclusiv din cele private, primăvara târziu, vara și toamna devreme există opțiunea de a dormi în aer liber. Dorință să fie, că soluții se găsesc.

Marina și soțul său au purces la drum ceva timp mai devreme, pe 30 martie, din comuna Saint-Jean-Pied-de-Port. Aceștia au străbătut traseul în decurs de 27 de zile, dacă e să includem și Capul Finisterre, cunoscut și ca „Sfârșitul Pământului” – destinație finală alternativă pentru pelerinii de pe Camino de Santiago care aleg să călătorească dincolo de Santiago de Compostela. „Am mers 24 de zile până la Santiago, ne-am odihnit o zi și apoi am mai mers încă trei până la peninsulă. În total, am parcurs 900 de kilometri, urmând traseul eroilor filmului «Calea» (The Way).”

Ei, la fel ca Olesea, nu au dorit să fie însoțiți de cineva, dar consideră că nici nu e nevoie, întrucât întreg traseul este excelent marcat: indicatoare, săgeți și scoici galbene care se întâlnesc la fiecare 20-30 de minute. Scoica este un simbol foarte important pe Camino de Santiago, care reprezintă atât un ghid fizic pentru pelerini, cât și o emblemă spirituală și culturală cu semnificații multiple. Una dintre legende spune că Sfântul Iacob a salvat un cavaler de la înec acoperindu-l cu scoici (acestea l-ar fi ridicat la suprafața mării). Mai mult, se zice că, în trecut, scoica era utilizată de către drumeți pentru a bea apă. În ceea ce privește forma sa cu linii convergente, aceasta ar simboliza diferitele rute pe care pelerinii le urmează pentru a ajunge la același punct final – mormântul apostolului.

„Este foarte greu să te rătăcești. În birourile turistice și adăposturi lucrează voluntari care te pot ajuta cu orice informație ai nevoie. De asemenea, în telefon îți poți salva harta regiunii după care să te orientezi”, a evidențiat tânăra.

Pe parcursul zilei, Marina și Valentin mâncau prin diferite localuri din orașele pe care le traversau, de obicei tot tortilla, acompaniată de o cafea. Uneori își cumpărau mere, portocale, mandarine sau alte gustări. Meniul pelerinului l-au încercat doar o dată, căci au înțeles că este prea consistent pentru ei. În schimb, cina și-o pregăteau singuri. Aceasta putea fi formată din toasturi, brânză, ouă, legume, iaurt, ramen instant, măsline, fructe sau produse de patiserie. În cazul în care aveau nevoie de anumite ustensile, le găseau în bucătăria comună din albergue. Practic toate hostelurile de pe Camino dispun de ea, permițând vizitatorilor să gătească ceva simplu, să fiarbă apă și să utilizeze cuptorul cu microunde.

După cum deja v-ați dat seama, nopțile tinerii le-au petrecut tot în albergues, mai exact în cele municipale. „Noi am mers în aprilie, la începutul sezonului și am avut norocul să nu trebuiască să rezervăm locuință, deoarece peste tot erau destule locuri libere. O prietenă însă, care a mers cu o lună mai târziu decât noi, ne-a spus că nicăieri nu mai erau locuri suficiente. Astfel, în cazul ei, procesul de logistică a fost mult mai complicat, implicând rezervări.”

Pentru Olesea, fiecare zi petrecută pe Camino Primitivo a fost memorabilă, deoarece mereu descoperea ceva nou, atât despre locațiile vizitate, cât și despre sine. Totuși unul dintre momentele pe care nu le va uita niciodată este cel legat de bățul său pentru drumeții. La un moment dat, tânăra traversa o porțiune de munte, unde nu era nimeni și nimic. Deodată, a auzit un sunet straniu, asemănător unui fluier. Inițial s-a gândit că cineva păzește vacile sau oile și cântă, însă, în cele din urmă, a realizat că sunetul venea de la bățul său de drumeții. Găurelele acestuia permiteau aerului să treacă prin el într-un anumit mod, astfel încât să genereze un sunet similar cu cel al unui fluier. Această întâmplare a făcut-o pe Olesea să înțeleagă că frumusețea se poate ivi instantaneu, în cele mai neașteptate locuri, dar și că oamenii niciodată nu sunt cu adevărat singuri, chiar și în cele mai pustii locuri. De atunci, tânăra întorcea bățul în așa fel încât vântul să-l facă să cânte practic în fiecare zi.

În același timp, Marina a subliniat ideea că însuși existența unui asemenea traseu, pe care au mers zeci și sute de mii de oameni, este o adevărată minune. Mai ales că multe orășele poartă nume precum Boadilla del Camino sau Celada del Camino, reflectând legătura lor strânsă cu traseul: „Este impresionant cum toți localnicii recunosc imediat pelerinii și le urează Buen Camino! (Drum bun!)”.

Despre natura uimitoare au menționat ambele protagoniste ale acestui material. Pentru fiecare dintre ele zilele petrecute pe Camino au însemnat multă admirație față de ceea ce vedeau în jur, mai ales pentru paleta variată de culori și forme.

„Ne-au impresionat peisajele care s-au schimbat de câteva ori de-a lungul traseului: munți, podișuri, câmpii (o parte din care seamănă cu cele din Moldova, cu livezi de vie și cireșe), dar și păduri umede de eucalipt. Totodată, foarte emoționat a fost și finalul traseului sau, mai bine zis, cele două finaluri. Mai întâi – frumusețea arhitecturală a Catedralei din Santiago de Compostela, iar apoi – splendoarea și măreția Oceanului Atlantic, care scaldă Capul Finisterre”, a specificat Marina.

În una dintre primele zile, cel mai probabil a patra, Olesea credea că nu va ajunge la destinație. La sentimentul de oboseală, generat de efortul fizic depus în zilele anterioare și de lipsa unui somn odihnitor, s-au adăugat și durerile cauzate de bătăturile și calusurile formate la picioare. Mai mult, deși credea că merge destul de rapid, observând că toți drumeții care mergeau în urma ei o depășeau, a simțit o mare singurătate. „În jurul orei 5 seara, când deja trebuia să ajung la locație, durerea puternică din picioare și regiunea aparent pustie mi-au întărit frica. Bateria telefonului era pe terminate și parcă totul în jur părea copleșitor, nu se vedea nimeni și nimic. Totuși, în scurt timp a urmat o vale abruptă și, după un copac, am văzut o căsuță. M-am bucurat foarte mult, crezând că am ajuns, dar doamna de acolo mi-a zis că locația nu este un adăpost, așa că am mai mers puțin. Într-un final, am ajuns și m-am pus la somn.”

Per general, în momentele dificile, Olesea găsea alinare în mâncare și în apelurile acasă, la cei dragi, iar somnul îi dădea putere să continue aventura solitară. „Chestia e că în orice moment poți să renunți. Te-ai urcat în autobuz și te-ai dus la Santiago, mai ales dacă ai avut nevoie doar de certificatul de la final. Însă dacă scopul este chiar să ajungi la destinație, cu propriile forțe, depășind toate obstacolele, nu trebuie să cedezi. Este exact ca în viață. De multe ori s-a întâmplat să încep anumite activități sau proiecte și să nu le termin, de aceea pentru mine era esențial să-mi antrenez mintea să-și atingă obiectivele, nu să renunț.”

În ceea ce privește orientarea spațială, tânăra spune că nu a avut probleme majore. La fel ca Marina, a subliniat ideea că indicatoarele erau destul de vizibile, arătând cu exactitate direcția în care trebuia să meargă. Doar în Oviedo, la începutul călătoriei, a avut mici dificultăți legate de găsirea semnelor de orientare, deoarece acestea erau plasate chiar pe drum și nu pe stâlpi, așa cum se aștepta. Cu timpul însă, vedea de departe săgețile și scoicile galbene, dezvoltându-și chiar și intuiția, care o ajuta să prevadă traseul.

Problemele cu care s-au confruntat Marina și soțul său au fost diferite de cele ale Olesei. Având în vedere faptul că ei au ales traseul Camino Francés, au trebuit să străbată o secțiune foarte dificilă, cu un climat cald și arid, de la Burgos până la Leon (peste 150 de kilometri). „Când ne-am dat seama că în zona respectivă soarele arde nemilos de la ora 11.00 până la ora 21.00, am fost nevoiți să ne schimbăm programul. Ne trezeam la 5.40 și mergeam primele ore pe întuneric, pentru a evita cât mai mult posibil mersul pe caniculă. În acea perioadă, parcurgeam câte 40-45 de kilometri pe zi.”

„Eu chiar am ajuns!” – a fost primul gând al Olesei atunci când s-a văzut în fața Catedralei din Santiago de Compostela. Ultimii kilometri păreau interminabili, dar destinația finală i-a adus bucuria realizării unui important obiectiv. „Fiecare pelerin are un motivul său pentru a face drumeție pe Camino: unii merg pentru rugăciune și vizitează fiecare biserică, alții pentru a petrece timp cu persoana iubită și pentru a reuși împreună, cineva poate dorea de mult timp să trăiască această experiență, iar altcineva să înțeleagă cultura locală, să-și facă prieteni sau să se regăsească. Și totuși, Camino nu este pentru toți. Dacă e pentru tine, te cheamă”, a concluzionat tânăra.

În același timp, atunci când a ajuns la destinație, Marina a rămas fără cuvinte. Doar voia să se bucure de moment, să se plimbe fără rucsac și să mănânce churros (dulciuri spaniole). Pentru ea experiența a fost una complexă, dar totodată plăcută, constituind un echilibru ideal între sport, natură și civilizație.

Pe de o parte, în urma celor 13 zile petrecute pe Drumul Sfântului Iacob, Olesea a învățat că este foarte rezistentă și perseverentă, dar și că mai are de lucru la încrederea în sine și în cei din jurul său. Potrivit ei, atunci când mergi pe munte întâlnești doar oameni cu capacități fizice remarcabile, însă pe Camino e diferit. Acolo există o diversitate de oameni și toți sunt binevoitori. Astfel, te poți simți în siguranță mereu, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. „Dacă vei avea nevoie, întotdeauna va fi cineva dispus să te ajute, dar acest lucru necesită încredere. De fapt, în orice drum sau activitate pornești încrederea în sine este esențială pentru succes. E important să crezi în puterile tale, în ceea că oamenii sunt buni și că poteca pe care ai pornit te duce exact acolo unde trebuie.”

Mai mult decât atât, tânăra a scos în lumină ideea că încrederea în propriile forțe și în bunăvoința oamenilor îți poate permite să vezi oportunitățile pe care nu le vedeai înainte. Din experiența pe care a trăit-o, pe măsură ce încrederea sa creștea, îi veneau tot mai multe idei despre cum să abordeze noi proiecte și activități.

Totodată, drumeția pe Camino a învățat-o pe Olesea să se bucure de moment. Tânăra a recunoscut că primele zile nu era pe deplin conștientă de ceea ce se întâmpla cu ea, la fel cum nu era nici în viața cotidiană, înainte de a porni în această aventură, dar apoi a învățat să analizeze fiecare mișcare și să simtă tot ce face. Așa a înțeles că și timpul trece diferit atunci când ești conștient(ă) de ceea ce faci și nu te grăbești să le reușești pe toate. Mai mult decât atât, de când a revenit în țară, ori de câte ori părăsește casa este atentă la detalii, de aceea nu se mai confruntă cu întrebarea dacă a încuiat ușa sau dacă a deconectat televizorul.

În plus, a învățat să fie mult mai calmă și să privească viața dintr-o perspectivă diferită. Acum acceptă tot ce i se întâmplă și este sigură că totul va fi bine indiferent de situație, că toate obstacolele vor fi depășite mai devreme sau mai târziu. Crede cu tărie că nu trebuie să se streseze, să devină frustrată, să se teamă sau să aibă prea multe așteptări, ci să fie încrezătoare și să ofere lumii tot ce consideră mai bun, fiindcă ceea ce va oferi, aceea va primi înapoi. De asemenea, a înțeles că nu trebuie să evite problemele, ceea ce recomandă, de fapt, tuturor oamenilor, deoarece „ocolindu-le, îți ocolești destinul”.

Pe de altă parte, cele 27 de zile de drumeție ale Marinei au făcut-o să înțeleagă mai multe lucruri, pe care nu neapărat le poate exprima prin cuvinte, dar și să ajungă la concluzia că oamenii trebuie să învețe să se detașeze de problemele cotidiene și globale. Pentru ea experiența a însemnat mult timp de neprețuit petrecut alături de soțul său, în care l-a cunoscut și mai bine. „În principal, a fost o vacanță de familie în care nu a trebuit să rezolvăm aproape nimic, deoarece toate problemele pot aștepta. În Europa acum devine popular conceptul de sabatic, când oamenii pleacă în concediu pentru un an la fiecare câțiva ani, căci așa se simt mult mai fericiți, înțeleg mai bine ce au nevoie și cum vor să-și trăiască viața. Din păcate, la noi în țară este foarte dificil de organizat acest lucru, dar sper din tot sufletul că într-o zi va deveni și la noi un program de stat.”

Ambele tinere au estimat că cheltuielile zilnice pe Camino, indiferent de traseul ales, ajung la circa 35 de euro/persoană: pentru cazare, mâncare, gustări și cafea/apă. Cazarea în albergue poate costa între 8 și 15 euro, meniul pelerinului ajunge, la fel ca prânzul sau cina pregătită individual, la 15 euro, iar gustările din timpul zilei se încadrează în 3-6 euro. Totodată, având în vedere că rucsacul luat în drumeție nu trebuie să conțină multe haine, acestea trebuie spălate periodic, lucru care este posibil de făcut practic la orice hostel sau hotel. Dacă vorbim despre albergues, să-ți speli hainele costă circa 4-6 euro. În medie, ai nevoie să faci asta o dată la două-trei zile.

Pe lângă aceasta, e important să menționăm că cel mai mult costă zborul către locația din care începe traseul și cel dinspre destinația finală. Prețul biletelor, totuși, poate varia, de aceea nu vom oferi cifre exacte aici. În plus, multe dintre lucrurile necesare pentru drumeție, inclusiv rucsacul, sacul de dormit, încălțămintea, bețele de trekking și pelerina de ploaie sunt destul de costisitoare.

#1. Asigură-te că ai un pașaport valabil și asigurare de sănătate.

#2. Decide dacă mergi singur(ă) sau cu ajutorul unei agenții de turism.

#3. Analizează toată informația disponibilă despre Camino de Santiago, inclusiv despre traseele existente.

#4. Decide cât de complicat dorești să fie traseul și fă-ți o listă cu cele care se potrivesc cerințelor tale.

#5. Selectează traseul care ți-a făcut cu ochiul. Dacă ești începător/începătoare, poți merge pe Camino Portugués.

#6. Analizează atent cât de potrivit este momentul în care vrei să mergi. Ai în vedere că în sezonul drumețiilor pe Camino (mai-octombrie) este destul de greu să găsești un loc de cazare.

#7. Ia-ți timp destul pentru a face traseul, astfel încât să nu fii nevoit(ă) să mergi fără pauze sau câte 40 de kilometri zilnic.

#8. Dacă totuși ai puțin timp la dispoziție, de exemplu câteva zile sau o săptămână, nu este obligatoriu să parcurgi tot drumul. Mulți oameni merg pe bucăți, alternează rutele, merg în sens invers. Important e să știi acest lucru din timp.

#8. Dacă nu ai mai făcut drumeții, cu cel puțin două luni înainte de a porni la drum, începe un program de antrenament fizic pentru a te obișnui cu mersul pe distanțe lungi cu rucsacul. Chiar dacă te ocupi cu sportul, drumețiile sunt altceva.

#9. Conștientizează că pe Camino se pot întâmpla diferite lucruri și pregătește-te moral pentru orice situație imprevizibilă.

#10. Pregătește-ți rucsacul din timp. Nu uita că acesta ar trebui să cântărească nu mai mult de 10 % din greutatea ta, pentru că altfel te va încetini și îți va face drumeția mult mai grea. Ar trebui să includă doar strictul necesar, dar și o trusă medicală.

#11. Stabilește-ți ce vrei să faci în timp ce mergi: să reflectezi asupra unor anumite subiecte, să faci fotografii, să descoperi cultura spaniolă, să cunoști oameni noi. Trebuie să ai cel puțin câteva obiective.

#12. Rezervă/procură bilete către punctul de pornire. Cu cât mai devreme vei face acest lucru, cu atât mai puțin va costa.

#13. Ia cu tine și ceva bani cash, întrucât nu în toate locațiile vei putea achita cu cardul.

#14. Dă urmărire grupurilor tematice de pe Facebook, astfel încât atunci când vei avea întrebări să te poți consulta cu cei care au trecut deja prin această experiență.

#15. Când ajungi în punctul din care începe traseul, nu uita să-ți iei pașaportul pelerinului. Acesta poate fi găsit în oficiile de turism, în catedrale sau la librăriile din preajmă. Datorită lui, vei putea obține cazare în albergue. În plus, în el vei colecționa ștampile de-a lungul traseului (de la biserici, albergues, restaurante și alte puncte de control). La final, pașaportul este necesar pentru a obține compostela, certificatul oficial care atestă că ai efectuat pelerinajul. Pentru a primi compostela, trebuie să ai cel puțin două ștampile care se aplică în ultimele 100 de kilometri de drumeție.

Dacă ți-au plăcut fotografiile din acest articol, îți prezentăm mai multe din drumeția Marinei Mikitenko și a soțului său.

Preluat de la: diez.md