ipiccy_image-5.jpg

De trei ori ales Capitala Tineretului, sursă de inspirație pentru fotografi și martorul unor fenomene naturale unice pentru Moldova, așa precum aurora boreală de nuanță roșiatică, Cahul mai este și un oraș al picturilor murale de diverse dimensiuni și tematici. Le-am adunat pe toate într-un singur material, respectiv, dacă decideți să plecați în sudul țării, să știți unde le puteți admira.

Pictura murală este amplasată pe circa 1 000 de metri pătrați. Temele abordate în lucrare te duc cu gândul la casa natală, la bunicii din sat, la tradiția moldovenească, la obiceiuri și la portul național. Valoarea proiectului a fost de peste 680 000 de lei. Autorul picturii este Alexei Luca.

În acest material găsiți mai multe informații.

Pictura murală a fost realizată pentru a îndemna cetățenii Moldovei să se solidarizeze cu poporul ucrainean, după declanșarea războiului în țara vecină. Această pictură murală a făcut parte din proiectul „Migrație și dezvoltare locală”, care s-a desfășurat cu suportul PNUD Moldova și al Ambasadei Elveției. Lucrarea a fost realizată de către artistul Radu Dumbravă.

În acest material găsiți mai multe informații.

Lucrarea reprezintă un soare care mai poate fi numit și un generator de lumină și căldură, iar razele acestuia se împletesc în forma unei simfonii. Pictura murală este o colaborare între artistul Radu Dumbravă și proiectul La La Play.

În acest material găsiți mai multe informații.

Pictura a fost realizată pe fațada clădirii Liceului Teoretic „Piotr Rumeanțev” din municipiul Cahul. Lucrarea a fost realizată la inițiativa elevilor instituției, în cadrul proiectului „Un Cahul colorat – mai atractiv pentru tineri și turiști”. Pictura murală este creația pictorului Alexei Luca.

În acest material găsiți mai multe informații.

Lucrarea reprezintă o pereche de aripi cu o coroană în vârf. Pictura murală a fost realizată cu ajutorul Primăriei Municipiului Cahul în 2021. Artistul care a lucrat asupra ei a fost Alexei Luca.

Mai multe imagini din procesul de lucru găsiți în această postare.

Lângă cafenea sunt două picturi murale. Una dintre ele a fost realizată de către proprietarul localului în 2019.

A doua pictură murală realizată pe fațada clădirii Liceului Teoretic „Piotr Rumeanțev” din Cahul face parte din proiectul You(th) Create.

Mai multe informații găsiți în materialul publicat de ziuadeazi.md, portal de știri din Cahul.

Inspirați de opera lui Mihai Eminescu „Lacul”, Tatiana Barahtean și Sofia Mocanu au realizat o pictură murală pe teritoriul Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Cahul. Lucrarea face parte dintr-un proiect școlar.

Mai multe informații găsiți în această postare.

Echipa #diez a realizat mai multe interviuri cu cahuleanul Vlad Sabajuc, cunoscut pentru proiectul său muzical Satoshi. Aici găsiți un interviu video în care tânărul vorbește despre filmarea unui clip video, munca interioară și banii din muzică, iar în acest material poți citi despre planurile interpretului pentru anul 2024.

Preluat de la: diez.md