iurie-svet-1.jpg

Au fost anunțați câștigătorii concursului Wiki Loves Monuments Moldova 2022. În acest context, au fost selectate 10 imagini finaliste în faza națională a concursului.

În total, în concurs au fost încărcate 3 707 imagini de către 33 de participanți. Totuși, au fost acceptate 1 447 de imagini. Au fost ilustrate estimativ 400 de monumente, dintre care 265 în premieră.

Locul I: Premiul „Nicolae Bulat” – autor Iurie Șveț


Iurie Șveț

Conform organizatorilor concursului, în doar două ediții ale concursului, Iurie a reușit să cucerească tot podiumul – imaginile sale plasându-se anul trecut pe locurile II și III.

„Decizia juriului nu ne-a luat prin surprindere: imaginea are o compoziție de neegalat, reușind să ilustreze celebra biserică din Hirișeni scoțând însă în evidență biserica de lemn mai puțin cunoscută de alături, și anume cea din Gârbova. Iurie e cunoscut pentru efortul său neobosit de a descoperi și aduce în prim-plan aspecte ascunse ale trecutului și prezentului Republicii Moldova”, spun organizatorii Wiki Loves Monuments Moldova.

Locul II: Genadii Ganebnyii


Genadii Ganebnyii

„Apreciem iscusința lui Ghenadii de a încadra fotografic biserica din Naslavcea (monument arhitectural de importanță locală) în împrejurimile pitorești. Locul acesta e deosebit atât pentru patrimoniul cultural al țării, cât și pentru cel natural – or în 2017 un peisaj asemănător a luat locul 4 la Wiki Loves Earth Moldova”, menționează organizatorii Wiki Loves Monuments Moldova.

Locul III: Oleg Pelin


Oleg Pelin

„Am fost plăcut surprinși să vedem la ediția 2022 o mulțime de fotografii făcute de la înălțimea zborului de pasăre, cu drona. Ele sunt capabile să ofere perspective cu mult mai ample – precum curtea bisericii de lemn din Hirișeni, restaurată pe teritoriul Muzeului Satului din Chișinău, surprinsă perfect de Oleg”, spun organizatorii Wiki Loves Monuments Moldova.

Locul IV: Gganebnyi


Gganebnyi

Butuceni, r. Orhei – biserica din sat – monument arhitectural de importanță națională.

Locul V: Rodion Gavriloi


Rodion Gavriloi

Chișinău – clădirea fostei dume orășenești, azi primăria – monument istoric și arhitectural de importanță națională.

Locul VI: Oleg Pelin


Oleg Pelin

Chișinău – clopotnița Catedralei „Nașterea Maicii Domnului” – monument istoric și arhitectural de importanță națională.

Locul VII: Tanyyaaaaaaa


Tanyyaaaaaaa

Chișinău – edificiul Circului de Stat – monument arhitectural de importanță națională.

Locul VIII: Oleg Pelin


Oleg pelin

Cigârleni, r. Ialoveni – biserica din sat – monument arhitectural de importanță națională.

Locul IX: Iurie Șveț


Iurie Șveț

Chișinău – restaurarea bisericii de lemn din Hirișeni – monument arhitectural de importanță națională.

Locul X: Tanyaofearth


Tanyaofearth

Chițcani, r. Căușeni – monument consacrat începutului operației militare Iași-Chișinău⁠ – monument istoric de importanță națională.

Premiul pentru prolificitate: Rodion Gavriloi

„Premiul pentru prolificitate este revendicat de Rodion Gavriloi, care a fotografiat 44 de monumente distincte. Imaginile atașate sunt doar o picătură din contribuția sa de 196 de fișiere”, menționează organizatorii Wiki Loves Monuments Moldova.


Wiki Loves Monuments este un concurs de fotografie internațional, în care participanții sunt invitați să publice pe Wikipedia imaginile lor cu monumente arhitecturale, istorice și de artă. Prima ediție a fost organizată în 2010 într-o singură țară: Regatul Țărilor de Jos. Ulterior, concursul a devenit internațional, iar an de an interesul a crescut considerabil: până în 2021 numărul total de imagini încărcate a depășit cifra de 2 600 000.

În Moldova, concursul a fost organizat în premieră anul trecut, fiind acumulate aproape 3 000 de imagini care ilustrează 600 de monumente.

Preluat de la: diez.md