ftoprt.jpg
Sfârșitul lunii iulie a fost unul plin de emoții și muncă pentru Rodica, o tânără de 17 ani, originară din Moldova. A reușit să treacă cu brio mai multe probe și să obțină titlul cel mare la un concurs de frumusețe din Italia.

Rodica Moli este originară din satul Abaclia, raionul Basarabeasca. Acum opt ani, s-a mutat, împreună cu familia sa, în Italia. Pe lângă multe alte activități pe care le avea, tânăra a înțeles că-i place modelingul, așa că a început să muncească mult la acest capitol.

„Mă ocup cu modelingul de la 13 ani, de 6 ani de zile. Când eram mai mică mă uitam la videouri cu modelele de la Victoria’s Secret. Ele sunt inspirația mea. Apoi, într-o zi, am fost contactată de o agenție de modeling din Italia. Pe atunci, nu cunoșteam multe despre această industrie, nu știam să merg pe tocuri, dar încet, încet am învățat toate aceste lucruri. Nu a fost simplu”, ne povestește Rodica.

foto2col

Pentru a reuși să se afirme în acest domeniu, Rodica a făcut o școală de modeling în Bologna. Acolo a susținut examene de practică și teorie. Tot acolo a învățat să meargă pe podium, să-și facă un make-up, dar și alte lucruri.

La sfârșitul lunii iulie a câștigat titlul „Una ragazza per il cinema” (O fată pentru cinema). Concursul s-a desfășurat în Appignano. În cadrul competiției, 16 concurente au trecut prin mai multe etape. Deși, a reușit să surclaseze cele 15 fete, tânăra urmează să mai treacă câteva etape în cadrul aceluiași concurs, la nivel național. Rodica muncește mult pentru a reuși, deoarece victoria finală din acest concurs îi poate aduce șansa de a obține o bursă la o școală de actorie din Italia.

„La momentul de față, doresc să am un viitor de modelă și fotomodelă. Moda, actoria și fotografia sunt pasiunile mele”, ne spune Rodica.

coldrt

Pentru Rodica acesta nu este primul concurs de frumusețe la care participă și reușește să obțină o victorie.

„Am mai participat și la alte concursuri: Bella d’Italia (unde am ajuns la etapa națională), Miss Grand Prix (unde am avut onoare de a lua primul loc) și Miss Senigallia (unde am ajuns la etapa „Podium”).

ssd

Deși este implicată mult în modeling, tânăra are și alte activități cărora le dedică mult timp. Studiază specialitatea „economia de afaceri” la „Instituto d’Istruzione Adriano Olivetti”, iar în timpul liber lucrează în calitate de hostess și modelă pentru magazine de haine.

A face o școală de modeling nu este suficient pentru acest domeniu, ne mai spune Rodica, este important să te menții mereu în formă și să ții cont de anumite reguli.

„Pentru a fi pregătită de astfel de concursuri merg zilnic la sală, unde ridic greutăți, pentru a fi în formă. Am o alimentație corectă și mănânc sănătos în fiecare zi. Iubesc sportul și tot ceea ce fac, fac din plăcere. Anume din acest motiv nu-mi este complicat să mă mențin în formă”, ne mai povestește Rodica.

rodigh

Preluat de la: diez.md