FotoJet-2021-12-20T160304.120.jpg
Liviu Chirilov este student la drept în Moldova, iar de curând, a lansat propriul proiect vitivinicol. Tânărul ne-a relatat că are ambiții și planuri mari de a se dezvolta în această sferă propunându-și să aducă pe piața autohtonă un produs nou care nu se identifică cu politicile de marketing deja existente. Despre ce este vorba, aflați alături de noi din articolul ce urmează.

După cum vă povesteam, Liviu a lansat propriul proiect vitivinicol – CORVUS – acum două luni, iar decizia de a produce propriul vin i-a venit atunci când a făcut o analiză și a văzut că toată politica de marketing a brandurilor deja existente pe piață se orientează spre a promova un brand cu istorie, ceea ce, în opinia tânărului, îi acordă produsului un caracter mult prea arhaic.

„Mă fascinează complexitatea vinului și nobilitatea caracterului său”

Vă întrebați cum a ajuns Liviu în acest domeniu deloc apropiat facultății pe care o face? Simplu. Din curiozitate și pasiune.

„Mă fascinează complexitatea vinului și nobilitatea caracterului său. Mereu m-am definit ca o persoană extrem de atentă la detalii, iar vinul îl văd ca pe un produs a cărui calitate depinde anume de atenția la detalii în procesul de producție și de promovarea acestuia”, relatează tânărul.

Mulți dintre noi știu că vinul este mai mult decât o băutură alcoolică. Vinul este tradiție, artă și cultură. De fapt, de această părere este și protagonistul nostru care spune că, pentru el, vinul este o băutură cu personalitate și caracter.

„Vinurile roșii, pentru mine, sunt cele cu caracter”

„Fiecare soi de vin îl văd diferit, iar asta îi acordă o notă specială. Vinurile roșii, pentru mine, sunt cele cu caracter bine conturat și evidențiat, elegante și cu note gustative bine pronunțate, pe când pe cele albe le văd mai calme prin arome și postgust”, subliniază Liviu.

Ceea ce face acum tânărul provine din inspirația pe care o are pentru viață și pentru oamenii pe care i-a întâlnit pe parcurs, luând lecții din fiecare experiență a sa și învățând „cum trebuie să fii” sau „cum nu trebuie să fii”.

„Mereu am fost înconjurat de oameni de succes, de oameni ambițioși și de oameni care au reușit, iar asta nu a fost o dorință, asta a venit în mod natural. Cred că eu am ales să văd așa lumea, iar toți cei pe care i-am întâlnit sunt sursa mea de inspirație”, remarcă protagonistul.

„Vreau că prin intermediul acestui brand să conving tinerii că vinul poate fi complet diferit”

Potrivit lui Liviu, brandul CORVUS este despre minimalism și modernism. Tânărul subliniază că a lansat acest brand pentru oameni selecți, pasionați, atenți la detalii și dominanți prin personalitatea lor.

„Vreau că prin intermediul acestui brand să conving tinerii că vinul poate fi complet diferit de acel concept arhaic și îmi doresc ca asta să devină un trend, ca să depășim convingerile limitative care ne-au fost impuse ani la rând”, mai istorisește Liviu.

Tot aici, tânărul ne-a remarcat că a te lansa pe o piață extraplină înseamnă o adevărată provocare și trebuie să fii pregătit de multiple refuzuri din partea magazinelor/restaurantelor atât timp cât încă nu ești cunoscut. De asemenea, Liviu recomandă celor ce doresc să se lanseze să fie oarecum deosebiți prin politica de marketing pentru a nu fi asociați cu un brand deja existent pe piață.

Cu siguranță, Liviu Chirilov poate fi o inspirație pentru mulți tineri; a dat dovadă de curaj și dorință întru realizarea visului său. De aceea, l-am rugat să lase un mesaj celor care-i vor afla povestea.

„Participând la diverse traininguri de afaceri, am observat mulți tineri care vorbesc despre idei pe care nu și le pot finanța, deoarece dispun de idee, însă nu și de un capital. Asta deoarece pe plan mondial observăm apariția multiplelor videoclipuri ce vorbesc despre abilitățile de antreprenor, despre punerea în aplicare a ideii, însă nu și despre importanța deținerii unui capital bun. Astfel, eu aș recomanda tinerilor ce vor să inițieze o afacere să lucreze pentru început la formarea unui capital care le-ar permite să investească atât în produs, cât și în marketing”, punctează Liviu, creatorul brandului CORVUS.

Preluat de la: diez.md