Caro-2.jpg
Atunci când auzim cuvântul „broderie” ne ducem cu gândul în trecut, la lucrările brodate cu grijă de bunicuțele noastre. În mâinile Carolinei însă, brodatul a căpătat un aspect proaspăt și modern. Tânăra este stabilită de doi ani în capitala Franței, iar abilitatea ei de a accepta orice situație și de a nu cădea pradă emoțiilor au ajutat-o să pună pe roate o afacere la Paris.

Carolina ne-a povestit că pasiunea pentru broderie i-a apărut în timp, atunci când a început să cocheteze cu acest meșteșug de decorare a textilelor. De atunci, dragostea pentru tot ce-i frumos, autentic și unic i-a cucerit definitiv inima. Apoi, a înțeles că uneori pasiunea se poate naște doar muncind mult asupra unui lucru.

Izvorul ei propriu de energie este cafeaua. Ne-a mărturisit că este o devoratoare de aromă proaspătă a boabelor de cafea, dar ca să-și mențină interesul mereu treaz, ea are un tabiet bine stabilit. Spune că scrie de seară în jurnal toate lucrurile pe care le are de făcut a doua zi, iar cel mai plăcut lucru e „să văd la sfârșitul zilei toate obiectivele bifate, atunci simt intensitatea zilei în care n-am pierdut nimic, ci din contra”.

#gallery-4 { margin: auto; } #gallery-4 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 50%; } #gallery-4 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-4 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

„Deviza mea de ani buni este: «No LIMIT, no CONTROL»”

La capitolul dedicație, Carolina spune că pentru ea „a te dedica” nu înseamnă să lucrezi non-stop, ci să ai puterea și curajul să bifezi obiectivele chiar și în zilele în care nu ai chef, motivație sau dorință.

Ideea afacerii nu a apărut spontan sau din pasiune, ci mai degrabă din dorința de a crea ceva care să o reprezinte, ceva „original, unic și cât mai Bio posibil”, spune Carolina.

#gallery-5 { margin: auto; } #gallery-5 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 50%; } #gallery-5 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-5 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

„BCB” este numele pe care-l poartă afacerea protagonistei noastre. Eram curioși totuși să aflăm ce se ascunde în spatele acestor trei majuscule.

„Prietenul meu a fost cel care mi-a sugerat să pun afacerii numele meu. Pentru că până atunci aveam alte tentative de a-i atribui afacerii o denumire, cert este că toate ideile care-mi apăreau îmi displăceau. Acum sunt încântată de alegerea făcută – BCB (Bîzdîga Carolina Broderie).”

Orașul Paris este un „câmp fertil” pentru multe afaceri din diferite domenii industriale, cel al modei însă este cel mai competitiv. Cum totuși se descurcă Carolina pe piața franceză, ne spune chiar ea.

„În mediul turbulent de afaceri în zilele noastre e dificil să menții o afacere pe linia de plutire, indiferent de locul unde te afli. Concurența fiind foarte mare, este necesară inovare continuă, gândire anticipativă și capacitatea de adaptare cât mai rapidă la cerințele pieței.”

„Sunt adepta originalității și susțin produsele BIO, exact prin aceasta se deosebesc și produsele BCB”

Amprenta fiecărui creator de idei se lasă văzută la final. Lucrările Carolinei sunt deosebite, dar totodată corespund cerințelor pieței. Totuși, eram curioși să aflăm prin ce se fac deosebite prosudele BCB.

„Sunt adepta originalității și susțin produsele BIO, exact prin aceasta se deosebesc și produsele BCB – sunt originale, create cu dedicație pentru fiecare client în parte, după preferințele lui, iar tricourile sunt din bumbac 100 % organic.”

#gallery-6 { margin: auto; } #gallery-6 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 100%; } #gallery-6 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-6 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

Motorul funcționalității afacerii este chiar Carolina și se pare că are aptitudini multitasking, pentru că ne povestește că: „Și în fața și în spatele afacerii mă aflu tot eu. Fiind la început, am timp ca să mă ocup de totul singură. Sunt și agentă de marketing, și contabilă, și managera afacerii.”

„Pentru mine e important ca și oamenii de acasă să poată achiziționa articolele BCB”

Iar secretul combustibilului care-i ține vie și dinamică afacerea este munca, dedicarea și oamenii dragi care au încurajat-o de fiecare dată când ezita să meargă înainte.

Articolele BCB pot călători liber în toată Europa (Uniunea Europeană, n.r.), spune Carolina, fiind livrate în timp de 10-14 zile, iar dacă ajung sau nu produsele ei în Republica Moldova, ea ne spune că: „Deși Republica Moldova nu face parte din UE, eu îmi asum cheltuielile de livrare, fiindcă pentru mine e important ca și oamenii de acasă să poată achiziționa articolele BCB, însă timpul de livrare deja diferă, iar articolul poate ajunge în două-patru săptămâni”.

Unde totuși se vede protagonista noastră în timp? „Inevitabil, tot în Franța”, recunoaște Carolina.

Visează să aibă un showroom de piese vestimentare cu elemente brodate manual, amplasat în inima Parisului, pe una dintre străduțele „elegante” ale orașului.

„Toate visurile tale se pot îndeplini dacă ai curajul să le urmezi”, tocmai despre asta este povestea Carolinei, tânăra care a avut curaj și care a ales să muncească mult pentru idee și vis!

Pentru mai multe imagini și detalii despre afacerea Carolinei, accesați pagina ei de Instagram.

Preluat de la: diez.md