BeFunky-collage-43-scaled.jpg
Fostul preşedinte american Donald Trump a semnat un contract pentru a comenta meciul de box dintre Evander Holyfield şi Vitor Belfort, programat sâmbătă în Florida.

Potrivit societăţii „Triller”, Donald Trump Jr., fiul fostului preşedinte, se va alătura tatălui său la Hard Rock Hotel&Casino din Hollywood (Florida), gazda evenimentului, cei doi urmând să comenteze împreună lupta dintre Holyfield (58 de ani), fost campion mondial la categoria grea, şi Belfort (44 de ani), un luptător brazilian de arte marţiale mixte (MMA), scrie Digi24.

Evander Holyfield revine cu această ocazie în ring după mai bine de zece ani. El a boxat ultima oară în mai 2011, când l-a învins prin KO tehnic pe danezul Brian Nielsen.

În vârstă de 75 ani, Donald Trump a găzduit multe meciuri de box în anii 1980 şi 1990 la cazinourile sale din Atlantic City, New Jersey.

<!–

–> <!–

–>

După meciul cu Vitor Belfort, programat pe durata a opt reprize a câte două minute, Evander Holyfield l-ar putea înfrunta pe marele său rival american Mike Tyson (55 de ani), care a revenit în ring în noiembrie 2020, când a terminat la egalitate cu Roy Jones Jr.

Preluat de la: diez.md