flori.jpg

Buchetul de flori pe care tocmai l-ai primit poartă cu el un gând bun, un mesaj frumos şi un sentiment plăcut, însă ce te faci atunci când cadoul tău începe să pălească şi să îşi piardă culoarea şi mirosul plăcut de la început?

Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să păstrezi florile proaspete şi astfel să te bucuri de ele cât mai mult timp.

De cele mai multe ori, florile primite nu rezistă mai mult 24-48 de ore, după care se ofilesc iar tu rămâi doar cu amintirea unui gest frumos.

Dacă te întrebi cum să le prelungeşti viaţa, în continuare vei găsi răspunsul la câteva dintre cele mai uzuale probleme cu care te poţi confrunta.

Regula de bază este să ţii cont de felul în care le-ai primit şi astfel vei şti care este modul ideal de îngrijire a florilor pentru prelungirea prospeţimii.

Dacă le-ai primit împreună cu burete numit oasis:

  • deoarece cozile florilor sunt înfipte în acesta, ai grijă ca buretele să rămână umed tot timpul;
     
  • nu ezita să adaugi şi un tip special de conservant pentru flori (pe care îl poţi găsi la aproape orice florărie) sau îl poţi înlocui cu 2 linguri de oţet sau chiar lămâie, amestecate cu 500 ml de apă.

Dacă le-ai primit sub formă de buchet:

  • înlătură toate frunzele până la nivelul la care ajunge apa şi pune-le într-o vază;
     
  • ai grijă ca apa să fie întotdeauna proaspătă (dacă devine tulbure schimb-o);
     
  • adaugă un conservant pentru flori, ca în exemplul de mai sus;
     
  • este de preferat să le tai cozile înainte de a le pune în vază, cu o foarfecă foarte bine ascuţită, pentru a nu deteriora tulpina florilor.

De asemenea, trebuie să ţii cont că, precum fiinţele, florile preferă să nu stea în curent şi să nu sufere şocuri fizice (mutatul continuu, loviturile etc.) sau termice (cald-rece).

Preluat de la: Csid.ro