Fibroamele afectează atât calitatea vieţii femeilor, cât şi fertilitatea şi posibilitatea ducerii unei sarcini la termen în condiţii normale. Atunci când medicul ginecolog curant selectează un anumit tratament pentru această afecţiune, o va face ţinând cont de localizarea, dimensiunea şi numărul de fibroame. De asemenea, va păstra în minte un aspect esenţial în viaţa unei femei aflate la vârstă reproductivă: dorinţa acesteia pentru o viitoare sarcină. Am stat de vorbă cu Dr. Erna Stoian, medic primar obstetrică ginecologie, specialist în infertilitatea cuplului şi reproducere umană asistată/FIV despre fibroamele uterine şi implicaţia lor într-o eventuală sarcină.

Fibromul uterin: simptome

Semnele şi simptomele fibroamelor uterine, atunci când acestea se manifestă, ar trebui să trimită pacienta de urgenţă la medic pentru o monitorizare atentă a stării de sănătate ginecologică. Printre aceste simptome putem enumera: senzaţia de presiune în regiunea pelvină (în cazul prezenţei fibroamelor voluminoase), durere în regiunea pelvină  (apare în special în cazul fibroamelor voluminoase, cu complicaţii precum torsiune, necroza formaţiunii tumorale sau apariţia septicemiei), dismenoree, hemoragii uterine (menoragii, metroragii)- menstruaţia este prelungită, abundentă sau poate apărea de mai multe ori pe lună, leucoreea – poate semnala prezenţa unui fibrom uterin cauzator de inflamaţie vaginală, poliurie – apare în cazul compresiunii la nivelul vezicii urinare, simptomele clinice specifice ocluziei intestinale: dureri abdominale colicative, meteorism, greţuri, vărsături, constipaţie, diaree, inapetenţă, astenie, scădere în greutate (acestea apar din cauza sindromului de compresiune la nivel intestina), îngreunarea apariţiei sarcinii, provocarea avorturilor spontane sau a contracţiilor uterine premature, dispareunie – durere în timpul contactului sexual.

Atunci când este descoperit (în cazul în care pacienta prezintă simptomatologie şi merge la consultaţia ginecologică sau pur şi simplu în cadrul unei consultaţii ginecologice de rutină), fibromului i se va determina localizarea şi dimensiunea, aspecte foarte importante pentru deciderea tratamentului de urmat.

Fibromul uterin: clasificare

Fibroamele uterine se pot clasifica, în primul rând, în funcţie de localizarea la nivelul uterului:
Fibromul corpului uterin: cel mai frecvent tip de fibrom uterin ce poate apărea sub formă unei tumori unice, voluminoase, dar şi sub formă de tumori multiple, ce pot conduce, în timp,  la deformarea suprafeţei uterine.
Fibromul istmului: o formă extrem de rară a fibromului uterin ce se dezvoltă la nivelul parametrelor uterine şi poate duce la apariţia sindromului de compresiune la nivel ureteral.
Fibromul colului uterin: poate ajunge la dimensiuni mari şi din această cauza poate deforma suprafaţă cervicală; în cazul localizării în regiunea supravaginală,  poate fi considerat, în mod eronat,  fibrom al istmului.

<!–

Formul de quiz

–>

Clasificarea în funcţie de localizarea formaţiunii tumorale la nivelul peretelui uterin, împarte fibroamele uterine în 3 mari categorii:
Fibroamele uterine submucoase, cu localizare în interiorul cavităţii uterine, sunt proeminente şi au un aspect pedicular. În timp, această formaţiune pediculată se transformă în polipi fibroşi, ce se pot exterioriza în timpul contracţiilor uterine.
Fibroamele uterine intramurale cu localizare în spaţiul interstiţial şi dimensiuni voluminoase pot determina, în anumite cazuri, apariţia sindromului de compresiune la nivelul ureterelor, a vezicii urinare sau a rectului. Aceste formaţiuni tumorale pot fi unice sau multiple.
Fibroamele uterine subseroase sunt localizate în spaţiul subperitoneal şi se pot prezenta sub forma pediculată sau sesilă. În situaţia prezenţei acestor tipuri de fibroame, există riscul de ruptură a formaţiunii tumorale, prin torsiune, fapt ce poate conduce la apariţia hemoragiei intraperitoneale.

Fibromul în sarcină

Având în vedere că fibromul uterin poate avea o existenţă asimptomatică, există posibilitatea că femeia să descopere prezenţa acestuia odată cu depistarea prezenţei unei sarcini. Incidenţa raportată a fibroamelor în sarcină variază între 0,1-10,7% din totalul sarcinilor. Odată ce o pacientă rămâne însărcinată, determinarea locaţiei fibromului în raport cu placenta şi canalul cervical poate fi utilă în evaluarea riscului de modificări placentare.

Dintr-un studiu reiese că 71,4% dintre fibroame coexistente cu sarcina şi-au mărit dimensiunea în primul şi al doilea trimestru, în timp ce 66,6% au crescut între al doilea şi al treilea trimestru. Fibroamele în timpul sarcinii au o incidenţă crescută la pacientele cu vârsta peste 35 ani, nulipare (care nu au născut feţi viabili) sau afro-americane. Deşi majoritatea sarcinilor cu fibroame sunt lipsite de evenimente neplăcute, cu toate acestea, fibroamele pot creşte riscul de complicaţii ale sarcinii.
În timpul sarcinii, fibroamele îşi pot modifica rapid dimensiunile, provocând dureri intense. Cu toate acestea, regresia lor după ce naşterea fătului are loc, a fost demonstrată la 72% dintre femei (fibromul tinde să îşi reducă volumul cu peste 50% în timp de 3-6 luni postpartum).
Femeile care au suferit un avort spontan sau au folosit Progestin după naştere,  au prezentat o regresie fibroasă mai scăzută.  Această diferenţă  de regresie a fibromului nu a fost prezentă la femeile care au născut prin cezariană, care au folosit alte contraceptive hormonale sau care au alăptat.

Fibromul uterin: complicaţii în sarcină

Complicaţii obstetricale apar la aproximativ 10-40% din sarcini în prezenţa fibroamelor. Ne referim aici la complicaţii precum: prezenţa avortului spontan chiar şi la o vârstă înaintată a sarcinii, necesitatea naşterii prin cezariană, prezenţa travaliului prematur, malprezentarea fătului (ceea ce va creşte probabilitatea unei cezariene) şi hemoragie postpartum.

Prezenţa fibromului uterin creşte în mod evident riscul de pierdere a sarcinii. În comparaţie cu femeile fără fibroame, femeile cu fibroame au un risc relativ de avort spontan de 1.678. De asemenea, în cazul femeilor cu fibroame care au fost supuse unei proceduri de fertilizare, se observă un risc relativ de 0,697 de avort în comparaţie cu femeile care nu au fibroame uterine. În plus, riscul de pierdere a sarcinii este corelat cu localizarea fibromului: fibroamele submucoase şi intramurale au implicat prezenţa unei rate mai mari de avorturi spontane.

Alte complicaţii care apar în cazuri izolate pot fi durerile pelvine datorate degenerării fibromului, scoruri Apgar mici la nou-născut, insuficienţă renală, anomalii ale membrelor fetale şi hipercalcemie. Riscul de a dezvolta complicaţii în timpul sarcinii creşte cu cât  dimensiunea fibromului este mai mare de 3 cm. Cu toate acestea, femeile cu fibroame mai mari de 10 cm pot naşte vaginal fără probleme în aproximativ 70% dintre cazuri.

Majoritatea femeilor care au fibrom uterin vor putea avea o sarcina sănătoasă şi o naştere fără probleme, cu condiţia ca atât această afecţiune cât şi sarcina să fie monitorizate cu atenţie şi la intervale mai dese de către medicul specialist de obstetrică-ginecologie.