pixel.png

În timpul pandemiei de coronavirus, multe persoane s-au confruntat cu anxietatea, iar Emma Stone se numără printre ele. Actriţa în vârstă de 31 de ani a vorbit deschis despre lupta cu anxietatea şi chiar le-a împărtăşit fanilor ei câteva sfaturi legate de cum să aibă grijă de sănătatea mentală indiferent dacă este vorba de contextul pandemiei sau nu.

Nu este prima oară când Emma Stone se declară a fi o persoană „foarte, foarte, foarte anxioasă”. ”Am avut multe atacuri de panică”, a povestit în 2017 la emisiunea The Late Show moderată de Stephen Colbert. ”Am beneficiat de terapie. Şi am început încă de la vârsta de 7 ani”, a continuat vedeta.

În timp ce actriţa i-a mărturisit lui Colbert că anxietatea va fi întotdeauna parte din viaţa ei, tânăra menţionează că a învăţat cum să dezvolte strategii sănătoase şi eficiente pentru a-şi menţine sănătatea mentală de-a lungul anilor. Într-un nou video pentru campania #WeThriveInside a Institutului Mintea Copilului, prin care se doreşte sprijinirea copiilor şi tinerilor adulţi care se confruntă cu anxietatea în timpul pandemiei de COVID-19, Emma Stone a vorbit despre modul în care are grijă de ea din punct de vedere mental, în timp ce se află în carantină.

<!–

Formul de quiz

–>

Strategii pentru a combate anxietatea

Prima strategie a actriţei pentru a combate anxietatea este să citească, mărturisind că foloseşte acest timp pentru a descoperi noi actori.

”Este plăcut să fii introdus într-o nouă lume despre care nu ştiai nimic înainte”, a spus actriţa.

Beneficiile cititului asupra sănătăţii minţi sunt cât se poate de reale, iar de-a lungul anilor au apărut numeroase studii prin care se vorbeşte despre legătura dintre citit şi sănătate mentală, de la îmbunătăţirea sănătăţii, până la relaxare şi reducerea simptomelor de depresie, dar şi creşterea empatiei şi îmbunătăţirea relaţiilor cu cei din jur.

O altă strategie la care Emma Stone apelează pentru a combate anxietatea este meditaţia. Actriţa susţine că 10-20 de minute pe zi în care meditează o ajută să lupte împotriva anxietăţii, dar şi să aibă o influenţă pozitivă asupra emoţiilor şi gândirii.

Dansul prin casă este se află şi el pe lista lucrurilor care o ajută să combată anxietatea.

”Orice exerciţiu mă ajută, dar dansul este preferatul meu”, a explicat actriţa.

Nu mai este un secret faptul că exerciţiile fizice sunt ideale pentru sănătatea minţii, dar dansul poate ajuta într-un mod unic datorită sincronizării muzicii şi a mişcărilor. Acest duo ajută la reducerea stresului şi menţine creierul activ prin creşterea nivelului de serotonină, arată o cercetare a Institutului Mahoney de Neuroştiinţă de la Harvard.

Preluat de la: csid.ro