pixel.png

După aproape un an şi jumătate de când a fost diagnosticată cu cancer anal, Marcia Cross începe să se simtă din nou ea însăşi, dar de data aceasta, e vorba de o versiune diferită. Ştiţi conceptul ”a new me”? Aşa se declară actriţa, în exclusivitate într-un interviu pentru publicaţia PEOPLE.

Fosta actriţă cunoscută din celebrul serial ”Neveste Disperate”, în vârstă de 57 de ani, şi-a împărtăşit povestea vorbind despre una dintre experienţele care i-au schimbat viaţa. Totul a început cu o postare pe Instagram în care cerea sfaturi în privinţa căderii părului provocate de prezenţa cancerului, aspect care a dus la deschiderea către acest subiect.

”Am citit multe poveşti ale persoanelor care au supravieţuit cancerului, în special femei, care erau mult prea ruşinate să spună ce tip de cancer au. În prezent este un subiect ruşinos şi îmi doresc să înceteze”, povesteşte actriţa.

<!–

Formul de quiz

–>

Marcia Cross a aflat că suferă de cancer anal în noiembrie 2017, în urma unui control de rutină la ginecolog. Doctorul i-a făcut o examinare rectală şi imediat a trimis-o să se opereze. Mai târziu, după două biopsii, medicii au confirmat că are cancer anal, iar de atunci, timp de şase săptămâni a urmat tratamentul cu chimioterapie.

”Nu a fost nevoie intervenţia chirurgicală, ceea ce a fost o uşurare pentru mine. Îţi doreşti să păstrezi muşchii sfincterului. Acum că mi-am dat seama cât este de importantă sănătatea anusului! […] Ori de câte ori merg la toaletă mă gândesc <<Asta-i minunat! Îţi mulţumesc, corpule!>>”, povesteşte actriţa.

Abordând acest subiect, Marcia Cross îşi doreşte nu doar să elimine acest stigmat, ci şi ca oamenii să fie conştienţi de simptome, printre care se numără sângerările anale, durerile sau mâncărimile, pentru a putea discuta cu medicii. Atunci când ceva nu este în regulă cu corpul nostru, trebuie să-l ascultăm, mai ales că, depistat din timp, cancerul se poate trata cu succes.

Preluat de la: csid.ro