Cât timp îți ia să mănânci un hotdog? Trei-cinci minute? Dar cât timp îți ia să „iubești” o persoană? Odată cu dezvoltarea rețelelor sociale și ale celor de dating a devenit popular fenomenul dragostei de tip fast-food. Acesta se caracterizează simplu, putem să-l comparăm cu o mâncare rapidă de la care obții o plăcere instantă. Dragostea de tip fast-food se asociază cu o fericire scurtă sau de moment. Exact așa ca mâncarea de acest tip, „dragostea” rapidă poate avea consecințe mai puțin sănătoase. Împreună cu sexologa Natalia Grecu am deconstruit acest fenomen și am analizat pentru tine fiecare aspect.
Dragostea de tip fast-food se asociază cu intimofobia. Dacă auzi pentru prima dată despre această fobie, să știi că termenul reprezintă teama de apropiere emoțională și intimă față de cineva. Potrivit Nataliei Grecu, în lumea contemporană, unde avem acces la toate informațiile, oamenilor le este frică să intre în contact apropiat și de lungă durată.
Este dificil să gestionăm riscul asociat relațiilor. Această frică poate genera multe bariere mentale care pun limite chiar și în ceea ce privește atingerile simple, fără conotație sexuală. Toate aceste acțiuni sunt adesea justificate prin argumente banale care împiedică evoluția relației.
Conform sexologei, în plasa acestui fenomen, din păcate, poate cădea oricine, indiferent de vârstă și tipul de personalitate. Totul depinde de maturitatea emoțională la care se află persoana.
Persoanele care adoptă acest tip de dragoste trec adesea prin următoarele situații:
# caută un partener ideal;
# intră în contact cu alții doar pentru că primește plăcere de la sex;
# caută obsesiv iubirea perfectă;
# persistă frica de abandon;
# evită apropierea emoțională și intimitatea;
# îi utilizează pe alții pentru autoafirmare (ideea precum cu cât mai mulți parteneri am, cu atât mă simt mai încrezător).
„Persoanele care au fost rănite în trecut și au trăit dezamăgiri puternice când așteptările lor nu s-au adeverit deseori evită să construiască noi relații”, a menționat sexologa.
De asemenea, adepții unei astfel de forme de dragoste pot fi și persoanele care nu au avut modele de relații sănătoase în mediul lor familial sau social (relațiile prietenilor, colegilor etc.). Aceasta duce la lipsa dezvoltării abilităților lor de a se conecta cu ceilalți. Prin urmare, se pot dezvolta și atașamente nesigure: anxioase, evitante sau dezorganizate.
# Atașamentul anxios se caracterizează prin faptul că persoana petrece mult timp gândindu-se la relația ei, are tendința să fie geloasă, își idolatrizează partenerul și are frecvent nevoie să fie asigurată din partea celorlalți că le pasă de ea.
# Atașamentul evitant se caracterizează prin faptul că persoana investește puține sentimente în relațiile sociale și romantice. La fel, nu este capabilă să-și împărtășească gândurile sau sentimentele cu ceilalți.
# Atașamentul dezorganizat se caracterizează prin faptul că persoana își dorește să se apropie de partener, dar în același timp îi este teamă să fie prea aproape de el, iar emoțiile pe care le simte nu îi aduc decât confuzie și anxietate.
Persoanele care evită relațiile ocazionale pot fi diferite. În primul rând, sunt cei care știu exact ce fel de relație își doresc și care au criterii bine definite după care inițiază un contact. Aceștia au un model relațional bine stabilit.
„De asemenea, pot evita astfel de conexiuni și cei care nu au încredere în ei și au o stimă de sine scăzută, deoarece implicarea într-o astfel de relație necesită curaj și încredere în sine. În plus, cei care sunt emoțional rezervați pot evita astfel de relații pentru a se feri de sentimentul de vinovăție și remușcări”, a subliniat Natalia.
Dragostea rapidă versus creșterea emoțională
Sexologa a menționat că atunci când ne investim într-o relație de lungă durată, ne oferim șansa de a evolua și de a crește în mod personal și emoțional.
Este o oportunitate de a te cunoaște dintr-o altă perspectivă și de a-ți dezvolta propriul model relațional. O relație de lungă durată poate aduce echilibru și stabilitate din punct de vedere psihic și emoțional.
Potrivit sexologei, diferența dintre aceste două aspecte este una – timpul acordat! Cu cât investim mai mult timp de calitate în relație, cu atât mai mult putem dezvolta un atașament sănătos și încredere în capacitatea noastră emoțională de a construi și menține o relație. Timpul oferit nu este doar cel petrecut în prezență fizică, ci și cel emoțional, prin susținere, înțelegere și acceptarea diferențelor dintre parteneri.
„Relațiile efemere nu sunt benefice pentru nimeni. Ele pot crea dezamăgiri și pot duce la dezechilibre emoționale pe termen lung. Aceste efecte sunt valabile chiar și pentru persoanele care nu suferă de patologii psihice”, a explicat sexologa.
Există riscuri de diverse tipuri în cazul utilizării aplicațiilor de dating, dar cele mai semnificative sunt cele psihoemoționale. În mediul online, oamenii pot fi mai puțin responsabili și mai puțin respectuoși, putând răni intenționat pentru a-și afirma superioritatea sau pentru a crea confuzie în scopul manipulării ce ar aduce beneficiu personal.
Atunci când comunicarea pare să fie unilaterală și se accentuează doar intereselor UNEI persoane, este indicat să se renunțe la acea comunicare pentru a evita consecințe negative.
Conform sexologei, dacă o persoană nu corespunde cerințelor și criteriilor stabilite, este indicat să caute pe altcineva.
„O serie de criterii stabilite vor acționa ca un filtru în procesul de comunicare și selecție ulterioară a potențialilor parteneri”, a menționat doamna Grecu.
În cadrul unei relații de tip fast-food, cea mai eficientă modalitate de comunicare este să discuți deschis și clar despre preferințele și așteptările tale încă de la început. Este important să stabilești că relația este una ocazională și efemeră și că nu se preconizează oferirea unui angajament mai profund.
Sexologa a menționat că prin dezvoltarea încrederii în sine tinerii pot să-și stabilească limite și să se asigure că acestea sunt respectate.
O imagine de sine sănătoasă minimizează riscul de încălcare a propriilor granițe. Persoana care are încredere în sine poate impune limite sănătoase și poate avea strategii clare pentru a-și atinge dorințele.
Lista de care ar trebui să ții cont pentru binele tău emoțional:
# explorează-ți punctele forte și punctele slabe pentru a-ți cunoaște mai bine calitățile și limitele;
# dezvoltă-ți încrederea în propriile forțe și abilități pentru a-ți susține obiectivele și aspirațiile;
# adoptă o perspectivă pe termen lung asupra vieții și a relațiilor pentru a lua decizii mai informate și mai echilibrate;
# aplică gândirea critică în procesul de autoreflecție folosind întrebări care să te ajute să obții claritate și înțelegere asupra propriilor gânduri și acțiuni;
# definește pentru tine ce înseamnă o relație sănătoasă și stabilește criteriile tale, apoi analizează modul în care acestea se reflectă în realitatea ta personală și relațională.
În acest material citește despre cum poți să te protejezi dacă ieși la un date cu cineva pe care l-ai cunoscut online.
Preluat de la: diez.md