Suntem fiinţe sociale şi, în mod cert, o pandemie de anvergura celei generate de Covid-19 este ultimul lucru la care ne-am fi aşteptat, la începutul unui nou an. Am avut planuri, am visat călătorii şi vacanţe, ne-am dorit să acordăm mai mult timp prietenilor, să avem mai multă grijă de sănătatea fizică şi mentală şi, foarte important, să evităm sedentarismul.

Însă criza produsă de răspândirea noului coronavirsul în jurul lumii ne-a condus către un cu totul alt scenariu – autoizolarea. În mod cert, mulţi dintre noi ne dorim, din când în când, să ne retragem undeva, alături de o carte bună sau de serialul preferat, dar vestea că suntem mai degrabă împinşi de nevoie şi de urgenţa momentului să stăm în casă, fără ca asta să mai fie o alegere deliberată, nu ne încântă.

Efectele izolării sociale asupra psihicului

Specialiştii în sănătate mintală arată că, deşi pandemia actuală este un eveniment extrem şi, din anumite puncte de vedere, fără precedent, izolarea nu este o experienţă tocmai neobişnuită.

<!–

Formul de quiz

–>

Impactul autoizolării asupra corpului şi minţii umane a fost studiat în cazul unei varietăţi de grupuri precum astronauţii, prizonierii, cercetătorii din Antarctica sau vârstnicii. Modelele de comportament care au fost observate ne ajută să le înţelegem mai bine şi să le îmbunătăţim pe ale noastre.

Numeroase studii sociale, psihologice şi medicale au demonstrate că există o corelaţie directă între gradul în care o persoană se simte conectată cu cei din jur şi starea sa fizică şi mentală:

„Trebuie să ţinem totuşi cont de faptul că avem de-a face cu circumstanţe particulare, iar rezultatele cercetărilor care s-au efectuat până în momentul de faţă sunt aplicabile doar într-o anumită măsură. Prin urmare nu putem ştii cu certitudine cum va evolua situaţia, în cât timp se vor instala sentimentele de singurătate sau în ce moment efectele lor mintale şi fizice îşi vor spune cuvântul”, precizează Dr. Ana-Maria Pintilie, medic psihiatru.

Conform dr. Pintilie, prin limitarea autonomiei şi a competenţei, cât şi prin conectarea cu sentimente consecutive de singurătate, izolarea cauzează stres psihologic şi poate avea efecte detrimentale asupra sănătăţii mintale şi fizice.

Lipsa conectării sociale presupune un risc asupra stării de sănătate echivalent cu cel al fumatului a 15 ţigări pe zi sau cu cel al unei dependenţe faţă de etanol, după cum se arată într-o meta-analiză americană care a mai evidenţiat şi că izolarea şi singurătatea sunt de două ori mai nocive decât obezitatea.

Izolarea socială în circumstanţele prezente este tipul de directivă care poate duce la o stare de spirit unică şi la o experienţă cognitivă-emoţională mulţi-faţetată, care generează demoralizare sau chiar tulburări clinic bine definite, sunt de părere specialiştii.

Drumul de la izoalare la singurătate poate fi un exemplu bun atât de rută etio-patogenică, cât şi de oportunitate pentru auto-examinare, conducând către o cale terapeutică.

Singurătarea şi sănătatea mintală

Pe ruta etio-patogenică, singurătatea poate deveni componentă centrală a unei varietăţi de tulburări psihiatrice. Spre exemplu, poate provoca disperarea şi descurajarea, care duc spre tulburări depresive şi acte autodistinctive.

Poate agrava frici şi poate precipita una sau mai multe tipuri de tulburări anxioase, inclusiv sindromul fobiei obsesiv-compulsive.

Poate provoca amintiri dureroase care ulterior să se organizeze sub forma tulburării (potenţial invalidante) de stres post-traumatic. Alte tulburări mintale a căror incidenţa poate creşte în condiţiile izolării sunt abuzul de substanţe şi insomnia.

Sănătatea mintală poate fi afectată negativ de către distanţarea socială şi de izolare, iar câteva dintre semnele la care trebuie să fim atenţi sunt:

• tulburări de somn, dificultăţi prelungite de a adormi, de menţinere a somnului sau hiposomnolenţa;
• abuzul de substanţe – s-a constatat o creştere a consumului nociv de alcool, droguri şi medicamnte în această periodă;
• scăderea apetitului alimentar;
• anxietatea paroxistică sub forma atacurilor de panică şi anxietatea, în general, care cauzează disfuncţii;
• sentimentele de inutilitate, neajutorare, deznădejde, în mod persistent;
• gânduri suicidare;
• apariţia comportamentelor heteroagresive.

Ce faci când nu ai încotro şi trebuie să stai în casă?

Indiferent de situaţia unică în care ne găsim fiecare, câteva măsuri pot fi luate pentru a îmbunătăţi experienţele izolării.

Este important ca această perioadă să nu fie privită ca o vacanţă fără program şi fără obiective, oamenii fiind încurajaţi să creeze cât mai multă structura şi multă predictibilitate în condiţiile date.

Aşadar se încurajează:

• crearea unei rutini zilnice;
• găsirea unor modalităţi de a fi activi (gătit, îngrijirea casei, exerciţiu fizic la domiciliu);
• conectarea cu ceilalţi prin intermediul reţelelor sociale, e-mail, telefon;
• practicarea compasiunii faţă de sine şi faţă de ceilalţi atât pe parcursul izolării, cât şi în perioada de după.

„Anumite date arată că timpul petrecut în mod excesiv în faţă ecranelor poate fi dăunător pentru cei tineri, şi mai ales pentru copii, însă aceste date iau în calcul predominant tipul de activitate pe care persoană o desfăşoară în faţă ecranului (spre exemplu, interacţiunile cu necunoscuţi, jocuri pe calculator)”, explică dr. Ana-Maria Pintilie.

Aşadar, dacă în mod normal, experţii descurajează expunerea la ecranul telefonului, tabletei sau calculatorului, având în vedere nenumăratele avantaje ale interacţiunii faţă în faţă, acum, când aceasta nu mai reprezintă o opţiune, recomandările sunt în favoarea contactului virtual şi în favoarea găsirii unor noi modalităţi de a rămâne conectaţi.

Izolarea şi relaţiile de familie

În China, pe perioada celor trei luni de carantină, s-a constatat o creştere semnificativă a solicitării de divorţ şi, de asemenea, s-a raportat o creştere în rândul persoanelor care au apelat serviciile destinate victimelor violenţei domestice.

Izolarea impusă poate fi un test pentru orice tip de relaţie. A fi în aceeaşi casă 24h pe zi, timp de 7 zile pe săptămâna, fără o finalitate în vizor, poate pune o adevărată presiune asupra persoanelor care coabitează şi poate conduce la tensiuni şi conflict, afirmă specialiştii.

Pentru a face faţă acestei schimbări mentale care solicită creierului un mare efort de adaptare, putem încerca să urmăm câteva recomandări:

• să ne coordonăm astfel încât să petrecem timp şi singuri, dacă acest lucru este posibil;
• să urmăm o rutină care să ofere stabilitate si sa stabilim împreună câteva reguli de convieţuire (spre exemplu, privind zgomotul şi întreruperile dacă persoanele lucrează de acasă);
• să menţinem o comunicare empatică;
• să folosim timpul în avantajul nostru (spre exemplu făcând jocuri, aflând lucruri unul despre celălalt, îngrijind casa împreună).