Alina Ţurcanu
„Tare mi-e dor să mă trezesc dimineaţa devreme, mi-e dor de adrenalina acerbă clocotindă şi inima care-mi bătea sute de ori pe minut până a ajunge la şcoală, cu speranţa înduioşătoare că voi ajunge măcar la 8.29 ca să nu fiu înscrisă în lista celor întârziați. Mi-e dor de un mai dulce, de lecţii petrecute cu geamurile deschise şi ultimile zile de şcoală, în care se scot mediile semestriale şi în care jucam Mafia. De-abia aşteptam să retrăiesc pentru ultima dată un mai senin, emoţional, lejer şi cuminte. Mi-e dor de o piesă de teatru bună, de scenă şi seri răcoroase cu lume multă, frumoasă. Mi-e dor de călătorii, de oameni, de activităţi, de socializare şi de oboseală plăcută. Mi-e dor să fiu liberă.”
Beatricia Petraşcu
„Când mi-am dat seama că mi-e dor de tot ce nu înseamnă frici, am înțeles că izolarea mi-a fost prietenă de seriale doar în primele două săptămâni. Mi-e dor de evenimente offline, de organizarea lor… Mi-e dor de emoție vie, nu virtuală, de oamenii de acolo și de improvizațiile de moment când planurile se dau peste cap. Mi-e dor să pierd ultimile autobuze pentru că nu reușesc peste tot unde vreau să ajung, mi-e dor să alerg dintr-un capăt al Chișinăului în altul pentru niște simple foi sau pentru prieteni și cafele care îmi păreau rutină. Rutină la viteză. Dar cel mai dor îmi e de voluntariat, pentru că el e cel ce îmi alimenta entuziasmul. Entuziasm care a cam secat, limitat fiind. Mi-e dor de un cappucino fără a verifica dacă cel ce îl prepară are mănuși, de oameni pe care să-i rog să-mi facă poze clișeice în orașe noi fără să mă gândesc la consecințe… dor ca amintirile să devină iar realitate.”
Codrina Petrari
„Regimul de carantină din țară a fost impus brusc și pe neașteptate, luându-mă prin surprindere. În aceste două luni și ceva de când suntem în carantină am dus dorul multor lucruri materiale și morale. Recunosc că mi-a fost și îmi este dor chiar și de școală, de colegi și profesori în componența în care am fost. Îmi este dor de acele coridoare lungi ale școlii, îmi este dor să întârzii uneori la ore, îmi este dor de glumele colegilor mei și de acțiunile lor.
Dar cel mai apăsător dor a fost și este pentru oamenii dragi, pentru prieteni, pentru întrunirile cu familia, pentru fiecare membru al familiei care a rămas dincolo de granițe. Mi-e dor de adevăr, adevărul care este ascuns în spatele intereselor. Îmi este dor de libertate și de tot ce putea să fie. Mi-e dor…”
Autoare: Alina Țurcanu
Preluat de la: diez.md
