grean-card.jpg
Donald Trump nu renunţă la planul său de a închide programul Loteria Vizelor. Într-un discurs în faţa celor mai importante figuri ale Partidului Republican, preşedintele american a caracterizat programul drept un dezastru.

Donald Trump: „Trebuie să scăpăm de Loteria Vizelor. Loteria e un dezastru. Nu ne trimit cei mai valoroşi oameni. Cei care câştigă nu sunt cei mai buni. Aşa că trebuie să ne descotorosim de Loteria Vizelor. Şi chiar cred că avem sprijin şi din partea democraţilor. Chiar sper că vom avea”.

Ideea de a renunţa la Loteria Vizelor, prin care şi românii au posibilitatea de a se stabili legal în Statele Unite, a apărut imediat după atacul terorist de la New York, din octombrie. Atunci, un bărbat din Uzbekistan, ajuns în America drept câştigător al unei vize, a intrat cu maşina pe o pistă pentru biciclişti şi a ucis opt oameni. Pentru a elimina programul de imigraţie e nevoie, însă, de avizul Congresului american.

Preluat de la: diez.md