22550443_1944657745563880_2338745556983689055_o-11.jpg
A fost aprobată inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind aspectele tehnice, financiare, juridice și organizatorice referitoare la consolidarea podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut, între localitățile Giurgiulești (Republica Moldova) și Galați (România). O hotărâre în acest sens a fost emisă în cadrul ședinței de astăzi, 9 februarie, a Guvernului Republicii Moldova.

Scopul Acordului, este de a asigura consolidarea podului rutier de frontieră, care să interconecteze infrastructurile rutiere între cele două state pe aliniamentul următoarelor drumuri: pe teritoriul Republicii Moldova drumul național M3 Chişinău – Comrat – Giurgiuleşti – frontiera cu România și pe teritoriul României, DN2B.

„Guvernul României va asigura finanțarea lucrărilor de consolidare a Obiectivului de la bugetul de stat al României în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum şi din alte surse legal constituite conform programelor de investiții publice aprobate de partea română”, se arată în document.

Menționăm că hotărârea intră în vigoare din momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Hotărârea în întregime poate fi consultată în documentul anexat mai jos.

subiect-04_-_nu_75_maeie-midr_2022_1 by Vitalina Simerețchii on Scribd

Podul rutier de frontieră peste râul Prut, între localitățile Giurgiulești (Republica Moldova) – Galați (România) a fost construit în anul 1949. Conform expertizei din anul 2014, s-a constatat starea avansată de degradare a acestuia cu o posibilă amplificare în timp, conducând la o posibilă situație de închidere a punctului de frontieră Giurgiulești – Galați, cel mai apropiat punct de frontieră fiind amplasat la cca. 65 km, la Cahul – Oancea.

În cadrul ședinței comune a Guvernului Republicii Moldova și Guvernului României, din 22 noiembrie 2018, la București, au fost supuse dezbaterii stadiul actual al podului rutier Giurgiulești (RM) – Galați (RO) și necesitatea consolidării acestuia, prin inițierea procedurilor pentru negocierea și semnarea unui Acord interguvernamental între Republica Moldova și România.

În rezultatul discuțiilor din cadrul reuniunii Grupului de lucru interministerial Republica Moldova -România, care a avut loc la București, la 23 iulie 2019, obiectivul dat a fost inclus în lista proiectelor prioritare de cooperare Republica Moldova – România.

Urmare a evenimentelor descrise, partea română a elaborat și transmis Republicii Moldova, proiectul „Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind aspectele tehnice, financiare, juridice şi organizatorice referitoare la consolidarea podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut, între localitățile Giurgiulești (Republica Moldova) – Galați (România).

Vineri, 11 februarie, la Chișinău va fi organizată ședința comună a Guvernelor Republicii Moldova și România, în cadrul căreia vor fi semnate mai multe acorduri și protocoale de colaborare pe mai multe domenii, printre care și construirea unui nou pod peste Prut la Ungheni.

Preluat de la: diez.md