gopr3592_12381600-1.jpg
Diving-ul devine din ce în ce mai popular și la noi în țară. Este adevărat că la noi sunt puține locuri, unde ar putea fi practicat acest tip de sport, dar sunt și oameni pasionați de acest gen sportiv. Numărul doritorilor de a învăța cum se scufundă corect în apă crește constant, avem chiar și cursuri în care specialiștii propun și echipamentul necesar pentru a începe pregătirile pentru scufundări.

Ce este diving-ul?

Diving-ul face parte din categoria sporturilor extreme, de aceea se recomandă practicarea lui în echipă și această activitate este supusă certificării.

photo credit: diving.md

photo credit: diving.md

Echipamentul de care ai nevoie pentru a practica scuba diving

#1. Mască pentru ochi și nas

În primul rând, este nevoie de o mască pentru ochi şi nas care creează un spaţiu de aer între ochi şi apă necesar pentru a vedea, dar  opreşte şi să respiri pe nas. Acest lucru te obligă să respiri pe gură cu ajutorul regulatorului.

#2. Wet suit

Apoi e nevoie de un costum de neopren, care se numește „wet suit”, pentru că apa intră în costum, preia temperatura corpului şi o meţine pentru a o feri de temperaturile scăzute din adâncimi.

#3. Încălțări speciale

Pentru protejarea  de arici şi stânci este nevoie de nişte cizme sau şosete speciale. În plus, pentru  deplasare sunt necesare labele de înotat.

#4. Butelia de aer

Este nevoie de butelia cu aer, care conţine acelaşi aer pe care îl respirăm şi pe cale naturală, 21% oxigen, 79% nitrogen. Şi este şi un regulator care intermediază presiunea care ajunge în cavitatea bucală şi apoi în plămânii. Din cei 200 de bari pe care îi este în butelie, regulatorul  oferă atât cât avem nevoie pentru a respira la orice adâncime ne-am afla. Nu se face nimic special pentru asta, ci se întâmplă automat.

Costul echipamentului complet pentru scufundare este între 1,5 mii şi 4 mii euro în funcţie de calitate, grad de complexitate şi producător.

photo credit: diving.md

photo credit: diving.md

Regulile care trebuie respectate sub apă

Înainte de a începe scufundările în adâncul mării este nevoie de instruire în piscină.

În primul rând, regulile sunt reguli. Nu sunt ca cele de pe autostradă, când indicatorul îţi arată că nu trebuie să depăşeşti 100 km/h şi tu mergi cu 120. Dacă încalci regulile la scuba-diving atunci vor apărea problemele.

O primă regulă este respectarea legii aerului. Trebuie să respiri continuu, să nu îţi ţii respiraţia niciodată. Şi trebuie să îţi egalizezi presiunea în urechi. Acest lucru se face ţinându-te de nas şi încercând să expiri, fără să dai aerul afară, până simţi în ureche că s-a egalizat presiunea, de o parte şi alta a timpanului. În plus, există anumite limite de timp pentru fiecare metru în adâncime la care ne scufundăm. Nu depăşim aceste limite, de exemplu la 30 de metri poţi sta 30 de minute.

Fiecare adâncime are limite de presiune. În plus, nu ieşim dintr-o dată la suprafaţă. Trebuie să ieşim afară încet, metru cu metru. Este complicat, dar, dacă continui lecţiile, se învaţă pas cu pas. Trebuie să ne relaxăm, panica este un inamic.

Teama este normală, dar nu şi panica. De reținut e faptul că pentru a începe acest sport în primul rând ai nevoie de dorință, rezistență bună și neapărat antrenamente respiratorii sub apă. Pentru a evita accidentele fatale nu se recomandă consumul de băuturi alcoolice.

40 de metri este adâncimea permisă pentru scufundări cu butelii de aer și 40-50 de minute este timpul limită permis pentru o plonjare.

photo credit: diving.md

photo credit: diving.md

În ce constă cursul și cât costă

Cursul pentru începătorii constă în 12 ore, la care participanții susțin atât un examen teoretic cât și practic . Cu ajutorul acestui act, ei pot face plonjări în orice colț al lumii. Acest certificat permite scufundarea la adâncimi de până la 18 metri. Anual în Chișinău circa 10-15 persoane cu vârste cuprinse între 16 și 35 urmează acest curs. Cursul de formare cu certificare recunoscută pe plan internațional costă 250 de euro.

Diving-ul în Moldova

Diving-ul devine din ce în ce mai popular și la noi în țară. Este adevărat că la noi sunt puține locuri, unde ar putea fi practicat acest tip de sport, în schimb sunt și oameni pasionați de acest gen sportiv, numărul doritorilor de a învăța cum se scufundă corect în apă crește constant, avem chiar și cursuri în care specialiștii propun și echipamentul necesar pentru a începe pregătirile pentru scufundări. Locul preferat pentru acvalagiștii moldoveni este râul Nistru, dar aceștia, conform legislației Republicii Moldova nu au dreptul la vânatul subacvatic. O altă destinație preferată a acvalangiștilor moldoveni este și litoralul Ucrainean al Mării Negre (reg. Odesa și Crimeea).

photo credit: publika.md

photo credit: publika.md

Competiții și campioni

În ultimii 2 ani au avut loc mai multe competiții de free diving, dar cu 5-6 ani în urmă au avut loc competiții de luptă subacvatică. În anul 2015 au fost competiții de free diving la care au fost oaspeți din țări precum Ucraina și Europa. Sportivii noștri din Republica Moldova, participă anual la competiții internaționale și competiții mondiale locul desfășurării fiind în Belgrad, campionat regional in Moscova, dar si seminar de adâncime in Egipt. Pentru a participa la o astfel de competiție tinerii sportivi scot din buzunare circa 300-400€, și asta pentru a reprezenta țara noastră la o competiție internațională. Prezidentul cursului diving Moldova este Serghei Legheida, el este și ca instructor. În 2015 Dumitru Voloshin ajunge campion a Republicii Moldova la free diving, la început a decis să încerce ceva nou, dar a sesizat că deja e pentru totdeauna.

 

photo credit: diving.md

photo credit: diving.md

Pentru mai multă informație accesați site-ul oficial și pagina de facebook.

Autoare: Adelina Fiodorov

Preluat de la: diez.md