Temperaturile în creștere nu numai că au stimulat intensitatea sau frecvența furtunilor și a valurilor de căldură mari, ci au dat naștere unor fenomene meteorologice rare sau noi, însoțite de noi nume mai mult sau mai puțin științifice, transmite Digi24.
„Firenados”, de exemplu, apar atunci când căldura arzătoare și vânturile turbulente se ridică deasupra incendiilor forestiere scăpate de sub control în coloane asemănătoare tornadelor. Statul american California și regiunea Australiei sunt zonele în care vârtejurile de foc, cunoscute și sub denumirea de diavol de foc, apar cel mai des. Acestea vor crește în intensitate, pe măsură ce încălzirea globală se va accentua, potrivit oamenilor de știință.
Așa-numitele „furtuni uscate”, care se formează în regiunile afectate de secetă, cum ar fi sud-vestul Statelor Unite, sunt o mare șicană pentru oameni, pentru că produc tunete și fulgere, însă nu degajă și precipitații. Aerul de sub aceste spectaculoase descărcări naturale de electricitate de mare altitudine este atât de uscat încât orice urmă de umezeală produsă se evaporă până coboară la sol.
–> <!–
–>
Schimbările climatice au generat și nori „pirocumulonimbus”, care sunt induși de foc și infuzați de fum și care au întunecat cerul australian în timpul „verii negre” din 2019-2020 sau „insule urbane de căldură” din marile orașe ale lumii. Norul cumulonimbus se formează deasupra unei surse de căldură, cum ar fi un incendiu sau o erupție vulcanică și poate uneori chiar să stingă focul care l-a format. Specificația acestora constă în faptul că care degajă câteva grade Celsius în plus în zonele în care se formează.
Oamenii de știință mai atrag atenția că nimic nu este mai terifiant, poate, decât combinația potențial mortală de căldură și umiditate relativă.
Spre exemplu, un adult sănătos care stă la umbră și are resurse de apă potabilă nelimitată va muri dacă așa-numitele „temperaturi ale becului umed” depășesc 35 de grade Celsius timp de șase ore.
S-a presupus de mult că acest prag teoretic nu va fi niciodată depășit, dar cercetătorii americani au raportat anul trecut în două locuri, unul în Pakistan, altul în Emiratele Arabe Unite, unde bariera 35 de grade Celsius a fost depășită de mai multe ori, chiar dacă nu într-un mod constant.
Creșterea florilor de alge, cunoscută și sub numele de „mucilagiu marin” este o substanță vâscoasă ce acoperă suprafața apei ca o pătură și care nu lasă organismele marine să respire. Deși efectele viciază ecosistemul maritim, experții consideră că apariția acesteia nu poate fi pusă doar pe seama schimbărilor climatice.
Schimbările climatice, însoțite de incendii de vegetație, au transformat terenul folosit pentru creșterea animalelor și culturile agricole, împingând cea mai mare pădure tropicală din lume, pădurea amazoniană, către un proces numit „savanaficare”. Mai exact, acest proces presupune tranziția de la pădure la savană. Cu alte cuvinte, zone bogate în vegetație sunt transformate în întinderi aride de pajiști.
„Permafrostul” este, de asemenea, din ce în ce mai întâlnit în limbajul experților climatici. Acesta este un termen care definește solurile înghețate tot timpul anului la o adâncime între doi și 15 metri. Regiunile de permafrost se află în ținuturile cu climat polar, unde temperatura medie anuală nu depășește -1 °C și cantitatea medie anuală de precipitații este sub 1 000 mm. Tundra superficială în Siberia și alte regiuni sub-arctice conține de două ori mai mult carbon decât în atmosferă, iar oamenii de știință susțin că ne-ar fi mai bine dacă ar rămâne acolo și nu ar fi degajat în atmosferă.
Preluat de la: diez.md
