inghetata.jpg

Originea înghețatei se atestă în China, cu peste doua mii de ani în urma. Portalul historia.ro relatează că atunci înghețata era pregătită din orez bine fiert în lapte, cu multe arome. Compoziția era pusă apoi la răcit în zăpadă. În trecut, înghețata era accesibilă doar pentru bogați, fiind foarte scumpă din cauza dificultăților legate de conservarea gheții pe timpul verii. În Țările Române acest deliciu alimentar a fost gustat pentru prima data la curtea lui Constantin Brâncoveanu.

Potrivit publicației calendar-canada.ca, Noua Zeelandă este lider mondial în consumul de înghețată, neozeelandezii fiind printre cei mai mari consumatori de înghețată din lume. Cetățenii acestui stat consumă 28,4 litri de înghețată pe an pe cap de locuitor. Țara este renumită pentru standardul înalt al produselor sale lactate.

Cea de-a doua țară cunoscută pentru un consum mare de înghețată este Norvegia cu 9,8 litri de persoană. Locul 3 îi revine Australiei. Aici se consumă anual 9,4 litri de persoană. Topul este completat de Suedia, statul unde se consumă 8,9 litri de persoană.

Potrivit informațiilor, în Italia se găsește cea mai bună înghețată la nivel mondial. Acolo acest desert este cunoscut sub denumirea de Gelato. Este făcută dintr-o bază de lapte cu smântână și zahăr, cel din urmă fiind adăugat în cantități mai mari decât multe alte înghețate din întreaga lume.

Vanilia este considerată cea mai populară aromă de înghețată la nivel global.

Conform datelor statistice, cei mai mari fani ai înghețatei sunt mai predispuși să fie adolescenții. Un sondaj efectuat în acest sens a constatat că 56 % dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani spun că înghețata este desertul lor preferat. Pe de altă parte, adulții cu vârsta de peste 35 de ani au declarat același lucru în proporție de doar 38 % – 39 %.


În acest material puteți vedea rezultatele unui sondaj de opinie, în cadrul căruia moldovenii au fost întrebați ce fel de înghețată preferă cel mai mult, de la ce branduri o cumpără cel mai des, dar și care este criteriul după care aleg o înghețată.

Preluat de la: diez.md