1484317135686.jpg

AIESEC în Chișinău te invită să-ți petreci ziua de sâmbătă într-o atmosferă neobișnuită alături de mai mulți tineri din diverse colțuri ale lumii. „Global Village” este un eveniment marca AIESEC, care se organizează anual în cele peste 126 de țări în care AIESEC este prezent și promovează toleranța, gândirea liberă și comunicarea interculturală.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 28 ianuarie, începând cu ora 15:00, în cadrul Shopping MallDova și va fi organizat sub forma unui târg, în cadrul căruia participanții vor prezenta cultura țărilor din care sunt originari.

Tinerii internaţionali, veniți din țări precum: Turcia, China, Mexic, Tunisia, Tanzania…, își vor prezenta tradiţiile și obiceiurile ţării prin cântece și dansuri, delicii culinare, costumaţii, muzică și alte surprize pregătite de către aceștia. Astfel, toți oaspeții vor avea ocazia să admire pe îndelete fiecare prezentare, să guste din bucatele tradiționale ale altor popoare, dar și să participe la o tombolă în cadrul căreia cei mai norocoși participanți vor câștiga posibilitatea de participa în cadrul programului Global Volunteer, organizat de rețeaua AIESEC din toată lumea.

Programul de stagii internaționale de voluntariat „Global Volunteer” primăvară-vară 2017 urmează să fie lansat oficial în cadrul evenimentului. Acesta permite tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani să meargă în peste 50 de țări ale lumii, pentru o perioadă de 6-12 săptămâni, pentru a aduce un impact pozitiv în societate.

Pentru mai multe detalii, accesează pagina de Facebook a evenimentului.

Preluat de la: Zugo.md