1488461701583.jpg

Fiecare nuanță de culoare simbolizează ceva și acționează asupră stării de spirit diferit. Unele culori au capacitatea de a-ți spori concentrația, altele de ați risipi stresul de zi cu zi.

Nu este o întâmplare faptul că atunci când intri într-o încăpere unde domină o anumită culoare, parcă te simți diferit. Culorile au o influență puternică asupra stării tale de spirit, iar dacă le folosești în mod corect, vei simți diferența în fiecare zi, dar și în fiecare noapte, pentru că unele chiar te pot ajuta să dormi mai bine, notează ZUGO cu referire la unica.ro.

Iată culorile care ar fi bine să le folosești în fiecare încăpere și, mai ales, de ce.

Livingul are nevoie de o culoare care să inspire optimism. În living te relaxezi la un film, te cuibărești în canapea alături de o carte bună și îți lași grijile să se risipească la finalul zilelor. Este și încăperea unde îți inviți musafirii care te vizitează și are nevoie de o energie pozitivă. Folosește în această cameră culori care să îți inspire optimism așa cum este galbenul sau verdele.

Verdele, deși este o culoare rece, este foarte relaxant și induce o stare de bine. Mai mult decât atât institutul „Pantone” a numit nuanța „greenery”, un ton superb de verde, culoarea anului 2017. Nu trebuie neapărat să zugrăvești pereții în această culoare pentru a te bucura de energia ei, e de ajuns să folosești obiecte decorative – un lampadar, pernuțe, lumânări parfumate, chiar și draperii sau covor – în această culoare. 

În dormitor ar trebui să folosești nuanțe care să te relaxeze și să te ajute să dormi mai bine. Dormitorul este încăperea unde îți încarci bateriile pentru a începe o nouă zi în forță, iar aici trebuie folosite culori relaxante, care să te ajute să te odihnești bine și să ai parte de nopți liniștite. Specialiștii recomandă albastrul pentru efectele sale dovedite asupra minții și a trupului nostru. Este culoarea introspecției și încetinește ritmul cardiac. Desigur, nu trebuie folosit în exces și nu trebuie folosite nuanțe de albastru foarte puternice.

O altă culoare potrivită pentru dormitor este movul lavandă. Este o nuanță liniștitoare, care te va purta în lumea viselor și care merită luată în considerare pentru camerele de odihnă.

Biroul de acasă are nevoie de o nuanță ce îți va spori puterea de concentrare. În biroul de acasă ar trebui să folosești o culoare care să îți sporească puterea de concentrare. Roșul, de exemplu, este o culoare energizantă, care te va ajuta să ai un ritm de lucru alert. Și verdele, într-o nuanță mai puternică, este potrivit pentru biroul de acasă. Albul poate fi și el luat în considerare, la fel și albastrul. Nu uita, însă, că niciuna dintre aceste culori, oricât de benefice ar fi, nu trebuie folosite în exces, pentru că vor duce la un dezechilibru, atât vizual, cât și mental.

Culori calde pentru inima casei tale. Bucătăria este supranumită inima casei, pentru că aici gătești, aici se adună familia în jurul mesei și, desigur, aici te relaxezi cu o cină delicioasă. Aici ar trebui să folosești culori calde precum galbenul sau portocaliul. Sunt benefice pentru starea ta de spirit, dar și pentru relațiile dintre membrii familiei.

Tonuri neutre în holuri și în baie. Holul și baia ar trebui decorate în culori neutre, pentru că sunt încăperi care deservesc întreaga familie. Holurile fac și trecerea dintr-o încăpere în alta și tocmai de aceea este de preferat să alegi culori care să nu sară în evidență prea mult. În plus, dacă în dormitor ai folosit albastrul, iar în bucătărie portocaliul, în hol este binevenită o culoarea de trecere, care să nu obosească ochii și să nu creeze senzația unei locuințe pestrițe și decorată fără coerență. Așadar, utilizează în baie și în hol culori precum bej, crem, gri deschis.

Preluat de la: Zugo.md