pixel.png

Până pe 14 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 21.999 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, care provoacă boala COVID-19. Dintre acestea, 15.719 au fost declarate vindecate şi externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 320 de noi cazuri de îmbolnăvire. Este cel mai mare număr de cazuri zilnice din 9 mai.

Până astăzi, 1.410 persoane diagnosticate pozitiv COVID-19 au decedat.

În intervalul 13.06.2020 (10:00) – 14.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (9 bărbaţi şi 7 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Călăraşi, Cluj, Iaşi, Olt, Sibiu şi Suceava.

<!–

Formul de quiz

–>

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 2 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 165 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 1.985 de persoane. Alte 97.750 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Coronavirus România. Până pe 14 iunie, la nivel naţional, au fost prelucrate 560.596 de teste

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 391 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.372 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 288 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 160.450 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost constatată, ieri, o infracţiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 13 iunie a.c., 62 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Români infectaţi cu coronavirus în afara ţării

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 3.393 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus: 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franţa, 681 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 şi până la acest moment, 114 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 29 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 10 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Preluat de la: csid.ro