NDAmaGFzaD1iZWYyMDM4YzdjZjYxYTQyMzUwODU4ZDA3Nzk0OGNiYw.thumb_.jpg
Coreea de Nord pare să fi repornit reactorul ce produce plutoniu din complexul nuclear Yongbyon, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la acest lucru.

Reactorul din Yongyon ar fi fost oprit de la începutul lui decembrie 2018. O repornire a acestui reactor, cu o capacitate de cinci megawaţi, ar putea însemna că Phenianul îşi continuă programul de dezvoltare nucleară, cu încălcarea flagrantă a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU, transmite Digi24.

Viitorul acestui complex nuclear a fost unul dintre punctele de divergenţă din timpul summitului din 2019, de la Hanoi, dintre liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele american de la acea vreme, republicanul Donald Trump, care s-a soldat cu un eşec.

Coreea de Nord a propus atunci destructurarea unei părţi din complexul Yongbyon, dar nu şi a altor infrastructuri de producţie nucleară, în schimbul ridicării parţiale a sancţiunilor economice. Această ofertă a fost respinsă de Washington şi de atunci negocierile dintre cele două ţări se află într-un punct mort.

<!–

–> <!–

–>

Regimul nord-coreean este vizat de numeroase sancţiuni internaţionale pentru programele sale militare, în special nucleare, interzise şi care au progresat considerabil în timpul regimului lui Kim Jong Un.

Experţii AIEA au fost expulzaţi din Coreea de Nord în 2009 şi de atunci agenţia supraveghează din străinătate activităţile Coreei de Nord.

Preluat de la: diez.md