“Mommy makeover” este un ansamblu de proceduri adresate noilor mămici. Nu există o asociere standard a acestora. Fiecare pacientă este diferită și deține un cumul de factori, precum alăptarea, pierderea sau creșterea in greutate, vîrsta, ce dictează tipul și prioritatea intervențiilor.

De exemplu pielea de pe abdomen poate sa rămână flască, cu vergeturi fără a mai putea reveni la tonusul dinaintea sarcinii. Alte paciente acuză pierderea volumului sânilor sau diverse zone cu depozite adipoase rezistente la exercițiile fizice sau dietă.

Succesul procedurii stă în alegerea momentului și a combinației potrivite pentru fiecare pacientă în parte.

De cele mai multe ori ”mommy makeover” cuprinde o procedură de chirurgie estetică la nivelul sânului  și una la nivelul abdomenului. După cum îi sugerează și numele, acest ansamblu de proceduri a fost conceput pentru a se adresa principalelor zone afectate de sarcină – sânii și abdomenul. Dar în funcție de necesități se pot combina proceduri precum augmentarea mamară, liftingul mamar, abdominoplastia, liftingul de brațe sau de coapse, lipoaspirația, etc. Scopul este resturarea unui contur cât mai tonifiat al siluetei.

Intervenția principală este adesea cea de la nivelul sânilor. Sarcina și ulterior alăptarea duc in final la hipotrofia glandei mamare. În acest caz resturarea volumului pierdut cu ajutorul unui implant mamar poate fi soluția cea  mai sigură. Dar de foarte multe ori țesuturile sunt întinse atît de mult încat nu mai pot reveni la suplețea ințială, motiv pentru care se asociază liftingul mamar cu augmentarea.

Vă puteți da seama dacă aveți nevoie de lifting mamar în felul următor: în momentul în care vă ridicați brațele la nivelul urechilor, în fața oglinzii și nu puteti vedea șantul de sub sâni, cel mai probabil aveți nevoie și de lifiting mamar. Evitarea liftingului mamar prin utilizarea unui implant mult mai mare nu este  recomandată, deoarece acesta aduce cu sine mai multe complicații ulterior. Pielea lăsată nu va putea susține in poziția dorită o greutate foarte mare a implantului de-a lungul timpului. Liftingul mamar sau mastopexia va repoziționa mamelonul în centrul sânului și va da un aspect tonifiat decolteului dvs.

Abdomenul este o zonă ”problemă” după sarcină. Cu toate că cel mai ușor indepărtăm grăsimea nedorită cu ajutorul liposucției, de cele mai multe ori modificările post partum aduc si alte probleme la nivelul abdomenului – vergeturile, pielea in exces, slăbirea și depărtarea musculaturii abdominale (diastazis). Acestea din urmă pot fi corectate doar cu ajutorul abdominoplastiei.

Abdominoplastia în acest caz poate fie de 2 feluri, clasică cu transpozitie de ombilic sau mini abdominoplastie. Cea clasică este metoda radicală și eficientă care rezolvă toate problemele anterior menționate. Miniabdominoplastia vizează doar porțiunea inferioară a abdomenului, pielea în exces de sub ombilic, inglobând și o posibilă cicatrice post cezariană inestetică. Deși termenul ne face să ne gândim la o intervenție mai puțin invazivă și cu o recuperare rapidă, miniadominoplastia este tot o intervenție cu anestezie generală cu proprii timpi de vindecare. În schimb dacă aveți piele in exces si depozite adipoase deasupra abdomenului, procedura clasică este cea recomandată.

Trebuie să vă organizați puțin înaintea procedurii. În general recuperarea după abdomninoplastie durează aproximativ 2 săptămîni. Pentru a putea ridica greutăți și a relua exercițiile fizice, trebuie să așteptați pană la 4 săptămîni. Astfel veți avea nevoie de puțin ajutor dacă aveți copii foarte mici.

Cele mai bune rezultate le obțineți dacă respactați cerințele corpului pentru repaus si odihnă.

Mommy makeover ne ajută să obținem o tranformare radicală a corpului după sarcină, dar nu este obligatoriu potrivită pentru toate pacientele.

Dacă sânii dvs. au pierdut din volum, s-au lăsat, au areolele mărite și piele in exces, atunci liftingul mamar este indicat in cazul dvs.

Dacă musculatura dvs abdominală este slabită și aveți piele în exces, abdominoplastia poate rezolva aceste probleme. Concomitent cu aceste proceduri se poate efectua și lipoaspirația zonelor din care nu ați putut inlătura depozitele de grăsime prin dietă sau exerciții fizice.

După naștere este nevoie de o perioadă de recuperare. Chirurgia cu efectele sale rapide poate părea o soluție tentantă imediat după naștere, dar o vindecare optimă o pot obține organismele complet recuperate, cu resurse noi. De aceea răbdarea este un element cheie. Trebuie să luați în considerare faptul că după aceste proceduri nu veți putea ridica greutăți timp de 4 săptămâni. La aceeași perioadă sunt limitate și activitățile fizice intense, deci nu vă puteți juca cu copilul sau să faceți o parte din treburile casnice.

Alt aspect pe care trebuie să il luați in considerare este greutatea dvs optimă. Din momentul in care ați reușit să ajungeți la greuatea dorită este indicat să o mențineți timp de minim 6 luni pentru a fi siguri că și rezultatele intervenției vor fi de lungă durată.

Ar mai fi necesar să vă gândiți dacă mai doriți alte sarcini viitoare, caz în care este recomandată temporizarea intervențiilor până finalizarea numărului de sarcini dorite.

În general recomandarea este să așteptați între 6 luni și un an de la sarcină pentru a beneficia de mommy makeover – 6 luni dacă nu ați alăptat, respectiv un an dacă ați alăptat și ați oprit alăptarea după primele 6 luni.

Trebuie să vă ascultați nevoile corpului și să îi respectați perioada de convalescență. Cu toate că ințial vă veți dori să ajungeți cît mai repede la activitățile dinaintea procedurii, este esențial să urmați toate indicațiile în perioada de recuperare, să limitați activitățile așa cum sunt indicațiile specifice cazului dvs.

Renunțați la fumat. În cadrul consultui inițial veți fi înștiințată de necesitatea de a opri fumatul cu minim 2 săptămâni inainte de intervenție și 2 săptămani după aceasta, pentru a miniza  posibilele complicații și pentru a nu interfera cu procesele de vindecare ale corpului.

Înainte de intervenție și în timpul perioadei de vindecare vă sunt alături cu sfaturi și recomandări pentru a vă face recuperea mai ușoară și pentru a vă ajuta să ajungeți la silueta mult dorită.

Citește și: Dr. Nico Ferariu: „Cred că bucuria este primul beneficiu pe care l-am observat la pacientele cu Mommy makeover” INTERVIU EXCLUSIV

Preluat de la: csid.ro