# Nicoleta Reaboi a amenajat un colțișor de relaxare în parcul din Glodeni.
# Ea a gestionat refuzuri, restrângeri financiare şi a adaptat proiectul constant.
# Tinerii organizează activități şi întrețin colțișorul, iar comunitatea îl folosește.

Nicoleta Reaboi este elevă în clasa a XII-a și președinta Consiliului Raional al Tinerilor din Glodeni. De curând a implementat primul ei proiect – un colțișor de relaxare pentru toată lumea în parcul orașului. Ideea construită în timpul unei plimbări în parc a continuat cu refuzuri, susținere din partea comunității și betonare în timpul ploii. La trei săptămâni după inaugurare proiectul ei deja adună oamenii din oraș la un loc pentru o vorbă în mijlocul naturii.

Totul a început din dorința Nicoletei de a lăsa ceva localității sale în urma ei, apoi a continuat cu un formular de aplicare pentru Școala de Urbanism Comunitar. Tânăra s-a înscris la recomandarea primarei orașului Glodeni, Stela Onuțu. După ce a depus dosarul, în timpul plimbărilor în parc, tânăra reflecta la modul în care ar trebui să arate spațiul pe care vrea să-l facă pentru comunitate. La pachet cu ideea proiectului au venit și alte gânduri. Acestea roiau în jurul responsabilităților pe care și le asumă – găsirea celui mai potrivit loc pentru amenajarea spațiului de relaxare, gestionarea banilor pe care ar urma să-i primească și cum vor aprecia oamenii din comunitate efortul ei.

După ce a fost acceptată la Școala de Urbanism Comunitar, în prima fază a proiectului, Nicoleta și colegul ei Vlad Monolachi au participat la o serie de traininguri. Acolo au aflat care sunt criteriile unui proiect urbanistic, cum se scrie o propunere și un proiect și cum se pregătește acesta. Tot în cadrul școlii a avut parte și de mentorat. Clara Abdullah, mentora echipei Nicoletei, se prezintă drept o „jurnalistă cu suflet de artistă în corp de oengistă”. Clara este o activistă civică ce face auzită vocea artiștilor independenți din Moldova. În cadrul acestui proiect a ajutat-o pe Nicoleta să înțeleagă mai bine ce are de făcut, în timp ce Vlad și-a asumat partea tehnică a proiectului.

Tânăra a așezat în rucsac toate informațiile obținute la trainingurile de la Chișinău și s-a pus pe treabă odată ce a revenit acasă. Punctul de pornire al proiectului era o pasiune proprie pe care voia s-o împărtășească cu cetățenii orașului Glodeni.

Mie îmi place foarte mult să mă aflu în natură și, prin această inițiativă, am vrut să încurajez și tinerii din Glodeni să se reconecteze cu natura, să plece mai departe de societate, să lucreze și să se relaxeze în natură, aici, în orașul nostru.

După scrierea proiectului, Nicoleta a primit 16.000 de lei pentru a-l implementa. Acești bani nu au fost suficienți pentru realizarea ideii pe care o avea din start. Prin urmare, foișorul la care s-a gândit tânăra la început a pivotat în direcția unei mese și a unui scaun în formă de unghi. „Într-o zi, mi-a venit ideea de a face acest spațiu de relaxare sub forma unui unghi, deoarece, atunci când căutam o denumire potrivită pentru proiect, m-am gândit că aș vrea să fie într-un colț de natură și așa am conectat ideile pentru a începe proiectul. Am preferat forma unui unghi pentru ca tinerii care vor sta aici să nu stea față în față, dar să se afle mai aproape unii de alții și să se conecteze cu natura din fața lor”, a subliniat Nicoleta despre intenția sa din spatele proiectului.

O altă ajustare importantă în timpul implementării proiectului a fost schimbarea zonei în care urma să fie amenajat colțișorul de relaxare. Iazul din parcul orașului era zona pe lângă care Nicoleta se plimba și care urma să fie colțișorul de natură gândit de ea. Însă, după mai multe discuții cu oamenii din comunitate și cu autoritățile locale, ea a schimbat locația proiectului spre una mai sigură și apropiată de școală, pentru a fi accesibilă și elevilor.

Cea mai mare dificultate pe care a întâmpinat-o a fost să găsească o persoană sau o companie cu care să poată conlucra în baza sumei proiectului. A postat anunțuri pe rețelele de socializare, a contactat meșteri, a cercetat companiile care ar putea răspunde la nevoile proiectului și era mereu cu ochii în patru pentru o nouă ofertă. Ea a mai adăugat faptul că multe dintre discuțiile sale ajungeau la un dezacord atunci când era adusă în discuție suma propusă.

Mă înțelegeam cu lucrătorii până în momentul în care spuneam suma pe care o aveam, cea de 15.000 de lei, întrucât 1.000 de lei i-am folosit pentru celelalte materiale necesare, iar ei refuzau și spuneau că nu fac acte de caritate și că vor să-și hrănească familiile.

Între timp, Nicoleta ținea legătura cu mentora sa, Clara, și îi povestea despre fiecare pas al proiectului său – despre refuzuri, dezacorduri, documente, reușite, surprize și, în schimb, primea încurajarea constantă a mentorei. „Nivelul de încredere în forțele proprii și că totul o să iasă bine uneori era delulu. Eu veneam cu întrebări din astea plictisitoare: «Dar știi că totuși trebuie așa…?». Mă simțeam ca mama care strică distracția, dar și aici e un departament în care am învățat unii de la alții. Ei sunt mai tineri și pot să se relaxeze în proces și știu să ajungă unde trebuie”, a adăugat Clara despre experiența ei de a colabora cu echipa Nicoletei.

Din spusele mentorei, elementul remarcabil al proiectului este bucuria de a construi ceva pentru comunitate în ciuda provocărilor. „Vedem aici fix efortul unui grup de tineri care au zis: «Da’ de ce nu? Hai să facem!». E unic să vezi asta în orașe care nu sunt atât de aproape de Chișinău, unde e mai greu să găsești spiritul acesta de încredere și entuziasm.”

Vânătoarea după companii s-a încheiat, iar Nicoleta a anunțat primara despre această reușită și, cu ajutorul său, a colaborat cu o companie din oraș, pentru a aduce mobilierul de la Chișinău. „Eu, în sfârșit, eram cea mai fericită că am găsit o cale de a continua proiectul!”, își amintește Nicoleta despre momentul în care găsise o soluție pentru transportarea „colțișorului de natură” la Glodeni.

Odată ce cargoul pentru proiect a ajuns la destinație, Nicoleta și-a sunat prietenii, a dat veste prin școală că urmează să amenajeze spațiul și, în final, a pornit cu o echipă de alte patru persoane pentru a amenaja colțișorul său. Au adus scaunul la locul pregătit de câteva zile, au amestecat substanțele pentru a acoperi cu beton masa și scaunul și, între timp, au luat o pauză după vizita neplanificată a ploii.

„Riscul cel mai mare era părerea oamenilor” – aceasta era dificultatea care trebuia înfruntată în etapa finală a proiectului. În timp ce acopereau mobilierul cu beton și amenajau spațiul, Nicoleta spunea că unii dintre oamenii care treceau pe lângă ei avertizau că acest spațiu nu o să țină mai mult de două sau trei zile până va fi distrus sau vandalizat. Comentariile erau des întâlnite în contextul unei serii de acte de vandalism recente asupra zonelor de agrement din oraș, ceea ce era „descurajant” pentru tineri.

Ceea ce a ajutat-o să depășească această problemă a fost susținerea celorlalți oameni, încurajările trecătorilor și „motivația mea interioară care îmi spunea că, odată ce am început, trebuie să duc la bun sfârșit acest proiect”.

Una dintre abilitățile pe care Nicoleta le-a adăugat la colecția sa după finalizarea acestui proiect a fost perseverența. Tocmai datorită acestei însușiri Nicoleta se poate bucura de oportunitatea de a aduna un grup de tineri în „colțișorul de natură” și de a trece mândră pe lângă acesta atunci când observă că alți locuitori ai orașului se odihnesc acolo.

La 18 septembrie, la 10 zile după amenajarea zonei, Nicoleta, în calitate de președintă a Consiliului Raional al Tinerilor din Glodeni, a organizat o activitate de neurografică pentru tinerii doritori. Aceasta este o metodă de art-terapie ce utilizează „neuro-linii” – linii curbe și imprevizibile, intersecții rotunjite și oferă libertatea de a adăuga orice detaliu care reprezintă starea interioară. Tinerii care s-au alăturat activității – Farida, Melina, Emanuel și Samuel – sunt prietenii și colegii de clasă ai Nicoletei, care au luat parte la acest proiect în moduri diferite. Cineva a adus o doză de optimism în timpul amenajării spațiului, cineva a amestecat betonul și cineva are grijă în continuare ca în jurul băncii să nu fie aruncate deșeuri. Tinerii continuă păstrarea acestui proiect drept un lucru în echipă și, în timpul activității organizate de Nicoleta, ei îi urmează exemplul pentru exerciții de relaxare în natură, apoi discută despre școală și examene pentru a se stresa din nou.

Farida și Melina consideră că proiectul este foarte important pentru comunitate. „Acest proiect e important pentru mine, pentru că, în primul rând, e muncit de prietena mea. Am încercat să-i fiu alături în timpul proiectului și să o susțin. Proiectul mi se pare foarte frumos, mai ales pentru că se află în natură”, spune Farida. Melina o completează: „Oamenii din acest oraș pot veni aici pentru a se relaxa, pentru a comunica și pentru a petrece timp în natură, iar asta face proiectul foarte important pentru mine.”

Emilian și Samuel sunt frați și au contribuit la betonarea mobilierului. „E un proiect important pentru mine, deoarece am pus suflet în el. Ne-a învățat să fim mai uniți și să facem treaba bine împreună”, spune Emilian, după ce el și fratele său au mai inspectat o dată înainte de plecare starea colțișorului de natură.

„Fă așa cum simte sufletul tău” – acesta e sfatul primit de la Clara care s-a fixat în mintea Nicoletei cel mai bine. Deși era sceptică în timpul proiectului și nu înțelegea atunci cum să facă loc și pentru sfat, și pentru realitatea care o înconjura, acum, după ce scopul său de a lăsa ceva în urma ei s-a îndeplinit, Nicoleta poate face mai mult loc sfatului. „Comunitatea reprezintă elementul de bază al proiectului nostru. Mă bucură mult că oamenii vin și au grijă de acest spațiu. Sunt oameni care strică și aruncă gunoi, dar, de asemenea, sunt și cetățeni care, în mod voluntar, fac curățenie aici și întrețin acest loc, vin aici și chiar se bucură de acest colțișor de natură.”

Pentru Clara proiectul este o imagine vie a evoluției echipei Nicoletei în timpul implementării proiectului până a ajunge la final. „Mă bucur că s-au ținut de plan până la final, în ciuda valurilor de adversitate. Cred că aceasta este, de fapt, lecția cea mai importantă. Probabil n-o să-ți iasă socoteala din târg cu cea de acasă. Când te-ai băgat în proiect și descriai ideea, era ceva mai fantasmagoric decât ceea ce a ieșit în final, dar faptul că ceva a reușit să iasă bine și că suntem mai conștienți de ceea ce presupune o masă și un scaun – aspecte de siguranță și vandalizare, de lumină și de autorizație – sunt niște aspecte care nu vin automat în minte atunci când treci pe lângă ele. De aici mai departe, cred că o să fie foarte util. Sunt tineri puși deja pe fapte mari și sper că faptele vor deveni din ce în ce mai mari.”

Autoare: Anastasia Fusu

Preluat de la: diez.md