Bolt_scooter.jpg
Cea mai mare companie de prestare a serviciilor de micromobilitate în Europa, Bolt, anunță că lansează pe piața Republicii Moldova servicii de închiriere de trotinete electrice. 

Trotinetele Bolt ating o viteză maximă de 25 de km/h și pot merge până la 40 de km cu un ciclu de încărcare. O trotinetă cântărește 17 kg și este echipată cu lumini și reflectoare pentru siguranță. Toate trotinetele Bolt sunt dotate cu tehnologia GPS avansată pentru a urmări mișcarea trotinetelor electrice, a le localiza și a defini locațiile de preluare și ridicare accesibile în timp real. De asemenea, tehnologia GPS permite gestionarea și controlul securității. Spre exemplu, în cazul în care utilizatorii intră în zone de parcare interzise sau cu limită de viteză, vor fi informați despre aceasta în aplicația Bolt și se vor aplica măsurile relevante.

Pentru început, în Chișinău se vor lansa 250 de trotinete. Amplasarea va fi adaptată zilnic conform cerințelor și necesităților utilizatorilor. În fiecare dimineață, echipa locală de întreținere va redistribui trotinetele către locurile desemnate pentru a le face disponibile locuitorilor capitalei.

Cum funcționează? Totul se face prin intermediul aplicației mobile Bolt, care este disponibilă atât în Google Play cât și în Apple Store. Pentru a începe călătoria, parcurgi câțiva pași simpli:
1. Instalezi aplicația Bolt pe smartphone-ul tău;
2. Găsești trotineta cea mai apropiată;
3. Scanezi codul QR și începi cursa;
4. Parchezi trotineta în zona activă la final și plătești prin aplicație cu cardul bancar.

Aplicația mai include și un ghid de securitate care te ajută cu sfaturi și reguli pentru ca să călătorești sigur.

Pentru mai multe detalii despre data și locul lansării, cât și despre locurile de amplasare a trotinetelor, urmăriți pagina oficială de Instagram Bolt Moldova.


Bolt este una dintre platformele de top ce ajută la eficientizarea mobilității în toată lumea. Compania a fost lansată în anul 2013 și are oficiul central în Tallinn, Estonia.

Preluat de la: diez.md