diez-share-facebook.png
Companiile ASUS, Denon & Marantz, Philips şi Pioneer au fost amendate pentru manipularea prețurilor. Companiile din domeniul tehnologiei au primit amenzi în sumă totală de 111 milioane de euro.

Conform Comisiei Europene, cele patru companii au folosit instrumente avansate de monitorizare a vânzărilor pentru a verifica dacă distribuitorii şi comercianţii vindeau produsele lor la preţurile recomandate şi nu unele mai mici. În cazul în care erau detectate probleme, vânzătorii erau contactaţi şi ameninţaţi cu sancţiuni comerciale, ceva ilegal pe teritoriul Uniunii Europene, scrie go4it.ro.

Ofensele au avut loc în perioada 2011-2015, iar cele patru companii au ales să colaboreze cu Uniunea Europeană în acest caz. Astfel, amenzile au fost reduse semnificativ, cu până la 40-50%.

Compania ASUS a primit cea mai mare amendă, 63,5 milioane de euro, fiind urmată de Philips cu 29,8 milioane de euro. Pioneer a primit 10,1 milioane de euro amendă, în timp ce Denon & Marantz a primit o amendă de „doar” 7,7 milioane de euro.

Preluat de la: diez.md