Pendarovski.jpg
Candidatul social-democrat Stevo Pendarovski a câştigat alegerile prezidenţiale din Macedonia de Nord, a transmis Comisia Electorală, în urma numărării a aproximativ 99% dintre voturile exprimate, relatează publicaţia Ekathimerini.

Conform rezultatelor emise de Comisia Electorală, Stevo Pendarovski a obţinut 51,8% dintre voturi, în timp ce rivala sa, Gordana Siljanovska-Davkova, membră a partidului naţionalist VMRO-DPMNE, a obţinut doar 44,5% dintre voturi, scrie mediafax.ro.

„Aceasta este o victorie pentru toate persoanele convinse că trebuie să mergem înainte, promit că voi servi interesele tuturor cetăţenilor în mod egal”, a declarat Stevo Pendarovski.

„Calea noastră este pavată cu succes. Vom continua să mergem înainte, spre scopul comun, spre progres, spre NATO şi Uniunea Europeană”, a declarat prim-ministrul Macedoniei de Nord, Zoran Zaev.

Primul tur de scrutin a fost dominat de disensiunile profunde privitoare la redenumirea ţării, în urma unui acord cu Grecia. Modificarea denumirii statului, din „Republica Macedonia” (recunoscută la nivel internaţional sub denumirea „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei”, n.r.) în „Republica Macedonia de Nord”, a fost o condiţie impusă de Grecia pentru rezolvarea disputei referitoare la numele acestei ţări.

Modificarea denumirii statului, care a fost solicitată de Grecia pentru ca Atena să nu se mai opună aderării Macedoniei la NATO şi UE, a fost decisă în urma Acordului de la Prespa, semnat în 2018.

Cei doi candidaţi au viziuni diametral opuse faţă de Acordul de la Prespa. În timp ce Pendarovski şi partidul său susţin modificarea numelui ţării, partidul VMRO-DPMNE, reprezentat în alegeri de Siljanovska-Davkova, respinge înţelegerea cu Grecia, însă ambii candidaţi susţin aderarea la Uniunea Europeană.

Preluat de la: diez.md