INNO_268.jpg
Astăzi, 26 mai 2019, au fost desemnați câștigătorii ediției a II-a a InnoVoter, laborator de creație în domeniul electoral. Timp de 3 zile, 30 de tinere și tineri pasionați de inovații au creat prototipuri pentru afișarea datelor privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.

Participanții la InnoVoter au fost ghidați de mentori și au lucrat la ideile lor în câte 6 echipe. Dintre acestea, juriul a desemnat trei prototipuri învingătoare:

Locul I a fost obținut de Echipa iMinte, formată din 5 tineri developeri și designeri, elevi ai Liceului „Orizont” (Durlești), cei care la ediția din 2018 au ocupat locul III. „A fost greu. Ne bucurăm că noi suntem cei care am realizat acel design, care va fi unul transparent și ușor de utilizat pentru cetățeni, dar și pentru jurnaliștii de investigații. Acum suntem foarte mulțumiți, având în vedere că ne-am demonstrat nouă că noi putem și suntem demni de locul I”, spune Mihail Lavric, membru al echipei decernate.

Pe locul II s-a clasat Echipa SPQR, dintre care 3 studenți ai Universității Tehnice din Moldova și 2 tineri, care s-au înregistrat individual. Locul III a revenit celor 5 participanți de la Echipa Breaking Changes.

Toate echipele câștigătoare au primit diplome, produse și accesorii IT.

„Proiectele prezentate au fost foarte complexe, dar au fost toate minunate. Toți participanții au fost pur și simplu fantastici, iar acum CEC, ca și anul trecut, pe baza prototipului echipei câștigătoare, va construi platforma de afișare a datelor privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale”, spune Alexandru Balmoș, șeful Direcției Tehnologii Informaționale al CEC.

Laboratorul a fost organizat de Comisia Electorală Centrală și PNUD Moldova, în cadrul proiectului „Consolidarea democrației prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu sprijinul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, Ambasadei Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare și al Ambasadei Olandei prin programul Matra.

La prima ediție InnoVoter din septembrie 2018 tinerii au creat atunci o platformă de afișare a mersului alegerilor și rezultatelor preliminare, care a fost folosită la scrutinul parlamentar din 24 februarie 2019.

Preluat de la: diez.md