credit-pentru-vacanta.jpg
Ce-ai zice dacă ţi s-ar spune că majoritatea staţiunilor de munte din Europa sunt deja în toiul pregătirilor pentru noul sezon de schi din această iarnă? Te-ai pus pe gânduri, nu-i aşa? Eii bine, sezonul de munte se apropie cu paşi repezi şi tare comod este când îţi planifici vacanţele din timp şi nu pierzi timpul pe drumuri. Ideal ar fi să te programezi atât cu data concretă, cât şi cu resursele financiare, pe care, de regulă, ar trebui să le ai deja preconizate. Dar stai, dacă ai scăpat cumva din vedere tema vacanţei de iarnă şi nu îţi ajung bani sau poate ai cheltuit pe alte lucruri neplănuite, nu uita că poţi beneficia oricând de un credit rapid.

Şi da, sunt o mulţime de variante de unde poţi alege, însă cei de la împrumut.md au restrâns lista şi îți propun doar câteva, pentru că ştiu cât de important este timpul tău. Mai jos găsești o listă de cinci destinaţii superbe de schi, iubite, dorite, căutate, dar cel mai important pentru toate nevoile şi toate buzunarele.

Vacanţă la schi în România, Poiana Braşov

Nu te grăbi să critici această staţiune, doar pentru că este în inima Transilvaniei, pentru că majoritatea turiştilor încep să se cam bată pentru a prinde un loc aici. Nu uita, vorbim despre cel mai luxos resort din România. Iar dacă eşti amatorul lucrurilor ieşite din comun, sau mai bine zis îţi place să ieşi mereu din zona ta de confort, atunci aici vei avea parte de multe peripeţii interesante. În ultimii ani, pe lângă sporturile de iarnă după care îți tresaltă inima, s-au pus la cale chiar și sănii trase de cai, aşa că fii sigur, n-ai cum să te plictiseşti.

Să nu uităm şi despre mierea de pe suflet în timpul iernii… Vinul fiert băut pe pârtie, cel care te încălzește până în măduva oaselor și îţi dă o poftă nebună pentru bucatele tradiționale. După ce te aventurezi pe pârtie o zi întreagă, la sigur vei vrea să te bucuri de acest lux, iar dacă nu, asta doar pentru că încă nu ai încercat.

Vacanţă de schi în Ucraina, Bukovel

Una dintre cele mai mari staţiuni de schi din Europa de Est. Are zeci de kilometri de pârtii, care rivalizează cu cele din Austria, Italia şi Elveţia. Cu siguranţă ce pierzi multe, dacă nu ajungi acolo, iar s-o faci iarna aceasta e o idee foarte bună! Staţiunea de schi Bukovel din Ucraina îşi întâmpină turiştii cu peisaje de vis, 60 de kilometri de pârtie şi 16 instalaţii de transport pe cablu. De la an la an, tot mai mulţi ajung la Bukovel, mai ales că localitatea se afla la 260 de kilometri de Suceava, iar cu maşina drumul durează doar cinci ore. Pentru iubitorii de schi, această locaţie este ideală, cu atât mai mult că la Bukovel preţurile sunt mai mici decât cele din Austria şi Elveţia. Iar dacă buzunarul tău e cam gol, îţi recomandăm să apelezi la credite rapide, şi cu asta basta!

Vacanţă la schi în Serbia, Kopaonik

Staţiunea Kopaonik se arată ca un minunat şi liniştit tărâm al iernii, cu 70 de km de pârtii numai bune de aşezat într-un tablou cu adevărat ,,magic”. E considerat cel mai întins lanţ muntos al Serbiei şi un loc unde, cu siguranţă nu o să se plictisească nimeni. Nici cei care abia învaţă cum se schiază, dar nici profesioniştii care schiază de la 2 ani. Ba mai mult, pentru confortul tuturor celor care vin cu copiii, există şi un soi de ,,grădiniţă de schi” pentru copii, care-i echipat cu tot ce trebuie, inclusiv bandă rulantă şi carusel.

Vacanţă la schi în Bosnia, Jahorina

Jahorina atrage în fiecare an oameni noi, fiindcă tolerează insistent standarde internaționale. Cu adevărat, este o locaţie deosebită, iar fiecare centimetru de pârtie este din cale-afară de îngrijit, ceea ce inspiră foarte mult şi redă o atmosferă de linişte şi lux. Vei putea să te bucuri şi de înalţii Alpi Dinarici ai Bosniei, iar la poalele acestora, vei da instantaneu de un mic și fermecător orășel, încărcat de cabane tradiționale și presărat la fiecare pas cu brazi înzăpeziți. Nu departe de Sarajevo, această destinație balcanică este încă și mai recunoscută pentru așa numitele „après-party” (petreceri care își fac debutul după ce pârtia iese din scenă). Dacă nu ai prins încă cele o sumedenie de motive să-ţi iei un bilet, mai află că te poţi bucura şi de o natură superbă, unde poţi da năvală pentru drumeții, săniuș și aer proaspăt alpin.

Vacanţă la schi în Bulgaria, Bansko

Această staţiune are de toate pentru toți! Zăpadă cât vrei, condiții de schi de care n-ai cum să te plângi și nopți care au să-ți dea ceva mai mult decât o cană de cacao caldă lângă foc. Atmosfera e cât se poate de amabilă cu începătorii, însă să nu crezi că-i înțesată numai de pârtii cuminți, pentru că adrenalina nu lipseşte deloc. Cea mai mare stațiune de iarnă a Bulgariei poate deveni, pe alocuri, aglomerată în coada de la telecabine, dar poți oricând să te cazezi la înălțime şi să te bucuri de o masă delicioasă, iar seara poţi fura din scena barurilor de noapte.

Această listă cu cinci destinaţii de schi pentru vacanţa în 2022 este doar e recomandare din partea noastră, însă nicidecum un îndemn direct. Sperăm totuşi că informaţiile din articol să îţi fie de folos, cu atât mai mult că sezonul pentru schi se apropie tot mai mult, pe zi ce trece. Dar nu uita, dacă situaţia ta financiară nu este deloc favorabilă, nu amâna vacanţa, ci apelează la un împrumut online. De exemplu, compania de creditare Împrumut.md îţi oferă posibilitatea să iei un credit cu buletinul, fără a prezenta diferite acte sau dovezi de venit, aşa că urmează-ţi visele!

Să ai o vacanţă la schi cât mai relaxantă şi să prinzi cât mai multă zăpadă!

Preluat de la: diez.md