cover.jpg
Exploratorii de vin din Moldova au un motiv în plus să petreacă timpul în stil hedonist. Vinăria Chateau Cristi lansează ofertele #WineTeam prin intermediul cărora amatorii de vinuri Chateau Cristi vor avea oportunitatea să beneficieze de o degustare privată doar pentru ei și cercul lor de prieteni.

În cadrul acesteia, somelieri profesioniști, inclusiv proprietarul vinăriei, vor oferi sfaturi cu privire la specificul vinurilor, consumul corect și asocierea potrivită cu bucatele. Mai mult, directorul Chateau Cristi, Constantin Șevciuc, afirmă că ofertele #WineTeam sunt ieșite din tiparele convenționalului.

 

„Ne-am propus nu doar să oferim serviciul unui somelier în cadrul unei reuniuni private cu amatorii vinurilor noastre. Dorim să creăm o conexiune emoțională cu ei și să le oferim informații de valoare despre aceste vinuri, așa încât ei să le poată savura la potențialul lor maximal. Ne dorim ca aceste întâlniri să se desfășoare într-o ambianță mai puțin oficială și mai mult relaxantă și, de ce nu, să devenim astfel amici cu cei care apreciază tot ceea ce înseamnă produsul Chateau Cristi”, a declarat Constantin Șevciuc.

Fie că este vorba de aniversări, team building-uri, petreceri corporative, sau manifestări în care vinul se află în capul mesei, amatorii de vinuri Chateau Cristi vor avea oportunitatea să descopere aceste vinuri în formatul pe care ei îl decid. Iar membrii echipei #WineTeam vor asigura, în cadrul evenimentului, respectarea tuturor normelor de igienă și de distanțare socială recomandate în această perioadă. Somelierii care vor prezenta vinurile în cadrul ofertei #WineTeam de la Chateau Cristi sunt Maxim Levcenco, Gheorghe Crețu, Eugen Sârbu, Ina Șanghina și vinificatorul Constantin Șevciuc.

Oferta de vin la pachet cu somelier este valabilă pentru cei care vor procura vinuri în valoare de 3 000 de lei, echivalentul a aproximativ 15 sticle de vin Chateau Cristi. Iar la procurarea vinului în valoare de 12 000 de lei – echivalentul a aproximativ 60 de sticle –, însuși proprietarul vinăriei va fi cel care va face incursiunea în tot ceea ce înseamnă produsul Chateau Cristi.

Ofertele #WineTeam sunt valabile atât fizic cât și online, la vinotecile Decanter, , Kontrast Wine, Invino, Embargo și pe site-ul Vincuvin. Mai multe detalii, la numărul de telefon 069499646.

Preluat de la: diez.md