studii-Elvetia.jpg

Cercetătorii și doctoranzii moldoveni au șansa să-și continue studiile și activitatea științifică în Elveția. Biroul de cooperare al Elveției în Republica Moldova oferă mai multe tipuri de burse pentru anul academic 2027/2028.

Sunt disponibile două tipuri de burse.

# Burse de cercetare științifică cu durata maximă de 12 luni. Candidații eligibili trebuie să fie născuți după data de 31 decembrie 1991. Diploma de studii universitare trebuie să fie obținută până la data de 31 iulie 2027 (excepție – ETH Zurich: 30 iunie 2027).

# Burse pentru studii de doctorat cu durata maximă de trei ani. Candidații eligibili trebuie să fie născuți după data de 31 decembrie 1991. Diploma de studii universitare trebuie să fie obținută până la data de 31 iulie 2027 (excepție – ETH Zurich: 30 iunie 2027).

Un alt criteriu obligatoriu de eligibilitate este cunoașterea la nivel avansat a unei limbi străine – franceza, germana, italiana sau engleza, în funcție de universitatea selectată și cerințele acesteia.

# Accesează acest site și consultă instrucțiunile.
# Continuă cu secțiunea „Apply here”.
# Parcurge testul de eligibilitate.
# Dacă treci testul și îndeplinești condițiile pentru depunerea cererii, creează un cont de utilizator în GO ESKAS.
# Conectează-te la GO ESKAS și pregătește dosarul de candidatură.
# Încarcă documentele necesare.
# Trimite cererea online prin GO ESKAS.

Termenul-limită pentru înscriere este 27 noiembrie. Biroul de cooperare al Elveției în Republica Moldova va desfășura procedura de preselecție și intervievare a candidaților.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md