vedete-md.jpg
Dan Balan, Arsenie Todiraș și Radu Sîrbu, cei trei soliști ai trupei O-Zone, au cunoscut celebritatea, în 2003, cu „Dragostea din tei”, hit ascultat și fredonat în întreaga lume. Deși au pus punct colaborării, în 2005, Dan Balan a rămas unul dintre cei mai scumpi artiști din Moldova: „Câștigă chiar și 15 000 de euro, la spectacole”, a declarat un organizator de evenimente pentru playtech.ro.

„Tarifele sale la spectacole sunt mari, de 15 000-20 000 de euro, plus TVA, având o echipă formată din 11 persoane. Dar el mai are și alte cerințe, adică un bilet de avion la business class și zece bilete de avion la economic, plus cazare la hotel (o suită pentru el) și cinci camere duble, plus protocol”, a declarat, pentru playtech.ro un organizator de spectacole.

Băieții de la Carla’s Dreams câștigă între 12 500 și 15 000 de euro la spectacolele susținute în aer liber, la mall și la petrecerile corporatiste. Alte cerințe: plata transport – 3,9 lei/km, un bilet de avion, pentru distanțe de peste 300 de kilometri, diurnă și cazare.

Cât îl privește pe solistul de la The Motans, el are un onorariu de 4 900-5 900 de euro, plus TVA. Alte cerințe: un bilet de avion pentru distanțe mai mari de 250 de kilometri, cinci camere duble și două camere single la hotel de minimum trei stele.

<!–

–> <!–

–>

Solista Nicoleta Nucă cere 2 500 de euro, plus TVA, pentru un recital. Alte cerințe: un bilet de avion, două camere duble twin și două camere single la hotel de minimum trei stele, plus diurnă de 600 de lei + TVA pentru un show de 45 de minute.

Cântăreața de top Irina Rimes are tarif de 5 900-7 900 de euro, plus TVA. Alte cerințe: transport – 3,9 lei/km, patru camere duble și două camere single la hotel trei stele, masă pentru 10 persoane.

Celebrii artiști de la Zdob și Zdub au tarif de 10 000 de euro, cu TVA. Alte cerințe: cazare pentru 11 persoane și masa – 330 de euro. Iar Pavel Stratan și Cleopatra Stratan, tată și fiică, cer 5 000 de euro pentru un recital.

Preluat de la: diez.md