Când mă gândesc la produse cosmetice, aparate revoluţionare anti-aging sau slăbire prima persoană pe care aş întreba-o despre ce să încerc sau ce a apărut nou este Diana Baicu, managerul unei companii din industria de beauty profesională de 24 de ani. Este la curent cu informaţii, trenduri, călătoreşte în toată lumea. În plus, Diana inspiră prin acţiunile umanitare în care se implică, dar şi prin stilul său de viaţă. Am aflat ce ritual de frumuseţe are şi cum îşi menţine silueta.
CSÎD: Ai o siluetă de invidiat! Cât este meritul genelor moştenite, cât meritul tău?
Diana Baicu: Mulţumesc mult. Nu este şi părerea mea (zâmbeşte) Fac în mod regulat tratamente corporale. Încerc să mă mişc cât mai mult şi să mănânc sănătos. Evit zahărul şi amidonul la care se pare ca am o sensibilitate. Mănânc peşte şi fructe de mare în general cu salate şi vegetale diverse.
Ritual de îngrijire al pielii sofisticat, dar rapid
CSÎD: Care este rutina ta de îngrijire a pielii?
Diana Baicu: Am o rutină de îngrijire a pielii destul de sofisticată dar care nu îmi ia mult timp.
Dimineaţa folosesc un gel de duş cremă de obicei sau sub formă de ulei. Pentru corp folosesc cremele cu efect shaping şi nu uit să exfoliez de minim 2 ori pe săptămână.
<!–
Formul de quiz
–>
CSÎD: Cum îngrijeşti tenul?
Diana Baicu: Îmi aplic zilnic pe faţă un skin corector care poate fi folosit şi pentru curăţarea pielii dar este un exfoliant uşor care îndepărtează stratul de celule moarte de la suprafaţa pielii într-un mod foarte blând. Mie nu îmi place să folosesc gomaj şi folosind acest produs exfoliez doar cât este nevoie. Aplic apoi un ser sau o fiolă concentrată. Consider că acesta este de fapt produsul cheie.
Folosesc frecvent serumurile personalizate – o formulă de zi şi una de noapte a căror compoziţie o schimb din când în când în funcţie de anotimp, starea tenului etc. Când folosesc formulele personalizate le aplic zilnic timp de circa 8 săptămâni până se termină.
Apoi aplic o cremă de zi. Întotdeauna folosesc concentratul şi crema de zi din aceeaşi gamă – dacă folosesc ser aplic peste o cremă light din aceeaşi gamă.
Pentru ochi aplic un ser, crema Contur de ochi şi buze. Apoi, întotdeauna, indiferent de anotimp aplic protecţie solară cu SPF 50.
CSÎD: Ce aplici pentru machiaj? Dar pentru demachiere?
Diana Baicu: Aplic apoi un fluid hidratant o cantitate mică şi peste el pudră. Un blush pentru conturare. Trasez o linie de tuş cu eyeliner şi apoi rimel.
Seara repet acelaşi ritual cu diferenţa că mă demachiez cu ulei pentru faţă şi ochi şi folosesc crema multicorectoare anti age ce protejează împotriva luminii albastre. Lucrez în fiecare seară câteva ore după ce m-am demachiat şi nu am protecţie pe faţă ceea ce ma îngrijorează. Aplic măşti folie aproape zilnic în această perioadă.
Sportul care ţi se potriveşte e cel mai bun
CSÎD: De câţi ani practici sport cu consecvenţă?
Diana Baicu: De când mă ştiu am încercat să mă mişc cât mai mult. Am trecut de la alergat la sporturi de tip combat, apoi yoga şi pillates, funcţional training şi înapoi în funcţie de ce mi se părea că mi se potriveşte mai bine într-un anumit moment. Aleg întotdeauna formă de mişcare care îmi face plăcere. În felul acesta mă simt bine şi sunt consecventă.
Nici o zi fără sport
CSÎD: Cât de des faci sport?
Diana Baicu: În fiecare zi. Chiar dacă am avion la 6 sau 7 dimineaţa tot îi găsesc timp măcar 20 de minute să fac yoga sau câteva exerciţii.
CSÎD: Ce ţi s-a întâmplat bun de când faci sport?
Diana Baicu: În special de când fac yoga mi s-au întâmplat atâtea lucruri bune. Am întâlnit oameni pe care îmi doream de mult să îi cunosc şi unii chiar mi-au devenit prieteni, pot să mă focusez mult mai bine şi să îmi revin după o zi indiferent cât de grea sau solicitantă a fost. Văd lucrurile mult mai clar, sunt mai optimistă şi tolerantă cu cei din jur şi cu mine. Totul la pachet cu mai multă flexibilitate, capacitate cardiacă şi respiratorie crescută şi rezistenţă.
Fotografii – arhivă Diana Baicu
Preluat de la: csid.ro