Logo-pe-fotografie-2-1920-x-1080-px-2.jpg

Elevii cu vârste cuprinse între 11 și 17 ani pot participa la Expoziția-Concurs Republican de Arte Plastice „Motive tradiționale în cultura neamului”. Participanții își pot înscrie lucrările inspirate din tradițiile și obiceiurile moldovenești, iar cele mai bune lucrări vor fi premiate.

Concursul este destinat elevilor din instituțiile de învățământ artistic extrașcolar din țară. În cadrul acestuia sunt două categorii de vârstă, respectiv pot participa elevii cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani și cei din categoria de vârstă de 15-17 ani. Tinerii pot înscrie lucrările la unul dintre compartimente: compoziție, compoziție decorativă și sculptură sau ceramică.

Lucrările elevilor trebuie să fie inspirate din tradițiile, obiceiurile și motivele culturii naționale. Participanții pot folosi mai multe tehnici artistice, printre care ulei, acuarelă, guașă, tuș, creion, pastel, tehnică mixtă, batik, colaj și tapiserie. 

Sunt acceptate și lucrări volumetrice, inclusiv din ceramică, sculptură sau papier-mâché. Lucrările plastice trebuie să aibă formatul A3 sau A2, să fie prezentate în passepartout și fixate pe carton. Fiecare participant poate înscrie o singură lucrare, iar participarea este gratuită.

Potrivit Primăriei Municipiului Chișinău, lucrările în original vor fi preluate, în perioada 19-23 octombrie 2026, la Școala de Arte Plastice „Alexei Șciusev” din Chișinău. Expunerea lucrărilor va avea loc pe 22 și 23 octombrie, iar jurizarea pe 30 octombrie. 

Expoziția cu lucrările câștigătoare va fi lansată pe 27 noiembrie 2026, în cadrul căreia toți participanții vor primi diplome de participare.

Lucrările vor fi premiate cu:

# Premiul Mare – 1.500 de lei;
# șase Premii I – câte 1.000 de lei; 
# șase Premii II – câte 700 de lei;
# șase Premii III – câte 500 de lei;
# diplome de mențiune.

Preluat de la: diez.md