Copilul acuză o stare de rău, dar, fizic, nu e nimic în neregulă cu el: pediatrul îl declară perfect sănătos, analizele sunt impecabile. Somatizarea, procesul prin care stresul psihologic se transformă în simptome fizice, este destul de des întâlnită la cei mici și mulți părinți nu știu cum să gestioneze corect situațiile pe care aceasta le generează. Ce este de făcut, ne explică psihoterapeutul Mariana Demeter, psiholog clinician.
În primul rând, explică specialistul, părinții care se confruntă cu episoade de somatizare trebuie să înțeleagă că problemele copiilor sunt reale, nu închipuiri. Ei chiar au simptome fizice, lipsite de o cauză medicală, dar în strânsă legătură cu factori emoționali sau psihologici. Prin urmare, au nevoie de sprijin, nu să li se spună că inventează: „Copiii care somatizează transmit semnale de alarmă către adulții din jurul lor”, explică psihoterapeutul Mariana Demeter, psiholog clinician. În astfel de situații, ei au nevoie de conectare, de iubire și înțelegere, completează psihologul.
Somatizarea poate apărea când copilul se confruntă cu situații stresante la grădiniță sau la școală, nu îi place mediul educațional sau profesorul, când simte nevoia de atenție din partea familiei, a colegilor sau poate fi legată de obținerea unor privilegii pe care le-a primit atunci când a fost cu adevărat bolnav.
„Emoțiile neexprimate se transformă în simptome fizice, apar dureri abdominale sau de cap, greață, vărsături, diaree, constipație, insomnie, apatie, inapetență. Normal, primul gând este să fugim cu copilul la medic, dar când consultația pediatrului și analizele ne arată că, medical, nu e nimic în neregulă cu el, trebuie să regândim planul de bătaie și să ne îndreptăm către psiholog”, explică Mariana Demeter.
„Conflictele în familie sau situațiile tensionate pot avea acest efect – când mama și tata se ceartă, copilul face brusc „roșu în gât”. La fel, pot duce la tulburări de somatizare un mediu toxic și neadecvat acasă sau la școală, traumele emoționale induse de pierderea unei ființe dragi, divorțul părinților, abuzurile fizice sau emoționale, apariția unui frate mai mic, care primește mai multă atenție din partea mamei. Așadar, este foarte important să fim atenți cum ne exprimăm ce gesturi și comportamente folosim în preajma copiilor, pentru că ei preiau și exprimă prin simptome fizice blocajele emoționale și stările conflictuale”, spune psihologul.
Ce trebuie să facă părinții? În niciun caz să treacă prea ușor peste astfel de situații. Somatizările minore, exprimate prin simptome singulare sau de intensitate mică, dacă nu sunt tratate corespunzător, pot duce în timp la tulburări de somatizare care vor afecta viață copilului în toate ariile de funcționare.
Abordarea corectă presupune doi pași. Primul constă în deschiderea părinților față de copii.
„Oricât de ocupați ar fi, părinții trebuie să-și facă timp să discute cu copiii lor, comunicarea este esențială pentru dezvoltarea emoțională a celor mici. Ei trebuie încurajați să-și deschidă sufletul, să povestească ce s-a întâmplat peste zi, la școală sau la grădiniță, cum este relația cu colegii, iar părinții trebuie să fie atenți cum răspund, ce cuvinte și ce ton aleg, să nu-i critice și să nu-i compare cu alții copii. Apoi, trebuie urmărit cum se manifestă în colectivitate, cum se joacă cu alți copii”, este sfatul psihologului.
Al doilea pas: psihoterapia.
„Psihologul, dacă testarea arată indicii clare de somatizare, poate elabora un program terapeutic personalizat, pe care copilul îl va urma până când simptomele dispar. Prin terapie, cel mic va învăța să gestioneze temerile, blocajele și traumele emoționale care au condus la această situație. Terapia cognitiv-comportamentală, terapia prin artă, terapia de grup sunt forme validate științific de terapie care pot ajuta copiii să depășească somatizarea. Personal, recomand cu căldură terapia prin artă, exprimarea prin intermediul picturii, al sunetelor, al modelajului ajută copiii să-și exteriorizeze emoțiile și să descarce tensiunile acumulate”, explică specialistul.
Preluat de la: csid.ro
