1ce8f724-e00c-4982-b6bf-ca1517008ea3-istock-filrom.jpg
Drumurile periculoase pot fi întâlnite în mai multe state de pe întreg mapamondul, unele mai speciale, însă, au determinat și realizarea unui astfel de top. În clasamentul de mai jos, intră și România.


Trecătoarea Los Caracoles, Chile

Nu este un drum pentru cei slabi de înger. De pe această trecătoare din Chile, ai vedere spre cel mai înalt vârf al Argentinei, Aconcagua. Cu o mulțime de curbe care îți dau sigur amețeli, răbdarea e esențială când ești pe Los Caracoles. Din fericire, în cea mai mare parte a anului, drumul e acoperit de zăpadă, așa că accesul e limitat.

Zoji La Pass, India

Cu depresiunea Drass pe o parte și Kashmir pe cealaltă, Zoji La Pass e închis jumătate din an din cauza căderilor masive de zăpadă. Se redeschide primăvara, când ai ocazia să tremuri de frică de-a lungul a nouă km de drum, la o altitudine de 3 528 de km deasupra nivelului mării. Drumul e format dintr-o singură bandă, iar în cel mai înalt punct al său trebuie să te miști cu grijă pentru că oxigenul e redus.

<!–

–> <!–

–>

Autostrada „Prieteniei” Karakoram, China-Pakistan

Aflată la o înălțime de 4 714 metri, autostrada Karakoram e cel mai înalt drum de pe planetă și e adesea denumită „A opta minune a lumii.” Construcția a început în 1959 și drumul a fost deschis publicului în 1979. Din cauza vremii dure, dar și a alunecărilor de teren, peste 800 de pakistanezi și 200 de chinezi și-au pierdut aici viața.

Tunelul Guoliang, China

În munții Taihang din provincia chineză Henan, a fost săpat în stâncă un  drum-tunel remarcabil între anii 1972 și 1977. Mare  mare parte din el a fost realizat manual de muncitori, fără ca aceștia să poate folosi utilaje.

Yungasul de Nord, Bolivia

Supranumit Drumul Morții, a fost construit in 1930 de prizonierii din Paraguay capturați după Războiul Chaco. Drumul are 400 de km și leagă Los Yungas de capitala Boliviei, La Paz. Se ridică până la 4 000 de metri și se spune că aproximativ 300 de oameni mor aici în fiecare an în accidente de mașină, când vor să facă depășiri. Din cauza lipsei parapeților și a drumului îngust, cad în gol.

Autostrada Bayburt D915, Turcia

Multă vreme considerat cel mai periculos drum din lume, autostrada Bayburt a fost construită de soldații ruși în 1916, în muntele Soganli. Are 179 de kilometri, iar porțiunea dintre Of și Bayburt e considerată cea mai grea, cu 29 de curbe la limită, și fără niciun parapet de protecție.

Transfăgărășanul, România

Șoseaua românească făcută pe timpul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, este pe cât de spectaculoasă, pe atât de periculoasă. A fost inaugurat acum 38 de ani și este supranumit „Bulevardul Carpaților”. Traversează cele mai înalte zone din Carpații Meridionali și leagă Curtea de Argeș de Sibiu. Transfăgărășanul a fost numit cel mai bun drum din lume de realizatorii emisiunii Top Gear. Se spune că în timpul construirii acestui drum, au murit câteva sute de oameni, iar în memoria acestora au fost construite la cotele 1 200 și 1 600 de metri, două monumente care poartă numele de Poarta Geniștilor.

Preluat de la: diez.md