collage-9.jpg
Bună dimineața! Nu, nu e prea târziu pentru micul dejun, dar e tocmai ora potrivită să vedem recomandările de azi a Beatriciei, colega noastră care, în ultima perioadă, a experimentat mult în bucătărie, iar azi ne sugerează trei idei pentru micul dejun.


# Ou Benedict

Ingrediente

# 4 ouă de găină

# 4 chifle moi (brioșe englezești)

# o legătură de spanac

# 100 g de somon afumat/bacon/șuncă

# sare, piper

Pentru sosul olandez

# 2 gălbenușuri

# 2 linguri de suc de lămâie

# 100 g de unt topit

# sare, piper 

Mod de preparare

#1. Pregătește spanacul: pune spanacul într-un bol și acoperă-l cu apă clocotită. Lasă-l să se înmoaie circa o minută, după care scoate-l pe o farfurie acoperită cu șervețele de hârtie pentru a absorbi apa.

#2. Pregătește sosul olandez: combină gălbenușurile cu sucul de lămâie într-un bol. Pune bolul la baie de aburi și amestecă continuu cu ajutorul unui tel, adăugând untul topit treptat până când sosul se îngroașă. După care scoate-l de la baia de aburi și adaugă o lingură din apa din castron, amestecând bine.

#3. Pregătește ouăle poșate: în același castron pe care l-ai folosit pentru baia de aburi, adaugă o cană de apă rece. Când apa ajunge la punctul de fierbere, adaugă oțetul și dă focul la minim (o linguriță de oțet pentru un litru de apă).

#4. Sparge ouăle pe rând într-o farfurie mică și adâncă. Adaugă-le cu grijă în apă și așteaptă până când gălbenușul va fi acoperit de albuș, ține-le 3 minute fără ca apa să înceapă a clocoti. Scoate ouăle cu ajutorul unei linguri și pune-le pe un șervețel de hârtie pentru a absorbi apa.                                                                                                 

*O altă modalitate este folosirea peliculei alimentare, formând o punguță ca și în imagine (îl poți fixa de castron cu ajutorul unui clește). În așa fel oul se fierbe un pic mai mult, circa 4 minute.

#5. Asamblează ouăle Benedict: pe o jumătate de chiflă aranjează ¼ din cantitatea de spanac, pune deasupra ¼ din cantitatea de somon afumat și apoi așează atent 1 ou poșat. Toarnă peste ou o lingură de sos olandez și servește cu plăcere!

# Omletă Bombay

Ingrediente

# 1/2 ceapă roșie

# 2 roșii mici

# 1 ardei iute verde

# 4 ouă mari

# 1/2 linguriță de turmeric

# 1/2 linguriță de garam masala

# 1/2 linguriță de chimion

# 50 g de baby spanac

# 1/2 lămâie

# sare, piper

Mod de preparare

#1. Taie ceapa mărunt, iar roșiile jumătăți. Îndepărtează semințele și taie-le și pe ele mărunt. 

#2. Scoate semințele ardeiului iute și taie-l fâșii.

#3. Bate ouăle împreună cu sarea, piperul și condimentele. Apoi adaugă legumele și amestecă bine. 

#4. Pune jumătate din cantitatea obținută într-o tigaie preîncălzită cu puțin unt pentru prăjire. Gătește omleta circa 4 minute, după care transfer-o pe farfuria de servire.

#5. Procedează la fel cu a doua omletă, din cantitatea rămasă și servește-le cu baby spanacul proaspăt peste care scurge sucul de la o jumătate de lămâie. Poftă bună!

# Clătite (blinele) din dovlecei

Ingrediente

# 2 dovlecei mari (700-900 g)

# 2-3 ouă

# 60-80 g de făină

# 2-3 căței de usturoi

# pătrunjel, ceapă verde – opțional

# sare, piper

Mod de preparare

#1. Trece dovleceii prin răzătoarea mare și lasă-i 15 minute.

#2. Scurge lichidul pe care l-au lăsat aceștia cât mai mult posibil.

#3. Într-un alt bol bate ușor ouăle și adaugă făina, sarea, usturoiul și verdeața, amestecând bine.

#4. Adaugă dovlecelul ras și scurs în compoziția obținută (3) și prăjește clătitele (blinelele) circa 4 minute pe fiecare parte pe o tigaie încinsă la foc mediu.

#5. Servește-le cu smântână sau iaurt grecesc proaspăt. Poftă bună!

Autoare: Beatricia Petrașcu

Preluat de la: diez.md