collage-1.jpg
Carantina ne-a învățat să gătim divers și interesant. Și noi, la diez, am exploatat această perioadă din plin, pentru a recupera momentele în care ne plângeam mereu că nu aveam timp sau oportunitatea de a mânca mai sănătos. Ne-a ajutat și inspirat colega noastră, Beatricia, care și azi ne propune câteva idei pentru un mic dejun dulce, de data asta.


# Papanași dulci

Ingrediente

# 500 g de brânză proaspătă de 5%

# 120-140 g de făină

# 1 ou

# 2 linguri de zahăr

# 1 linguriță de esență de vanilie

# 1 linguriță praf de copt

# un praf de sare

Mod de preparare

#1. Secretul unor papanași perfecți este brânza. Aceasta trebuie să fie uscată, dar grasă. Iată de ce brânza va trebui scursă de lichidul său cu ajutorul tifonului.

#2. Pune brânza scursă într-un bol încăpător și adaugă peste ea oul, esența de vanilie, praful de sare, făina, zahărul și praful de copt.

*Nu adăuga toată făina deodată, în dependență de tipul ei vei avea nevoie de mai mult sau mai puțin. Folosește o parte pentru formarea (modelarea) papanașilor.

#3. Amestecă bine și formează cu ajutorul mâinilor un batonaș din aluatul obținut. Taie-l în așa fel încât să obții biluțe și modelează-le puțin cu ajutorul cuțitului, pentru a obține formele și mărimile dorite.

#4. Pune-i la prăjit într-o tigaie bine încălzită cu 2-3 linguri de ulei la foc mediu, pentru ca aceștia să se pregătească fără a fi arși. Prăjește papanașii pe ambele părți până se rumenesc frumos.

#5. Servește-i cu smântână, gem, fructe sau orice dorești.

# Clătită olandeză cu cacao

Ingrediente

# 3 ouă (la temperatura camerei)

# 150 ml de lapte (la temperatura camerei)

# 60 g de făină

# 20 g de cacao

# 1 linguriță de esență de vanilie

# 30 g de unt

Pentru servit

# fructele preferate

# fulgi de ciocolată

# miere

Mod de preparare

#1. Pune o tigaie sau o tavă de copt la cuptorul preîncălzit la 200 de grade C pentru 10 minute (sau poți pune tigaia în cuptor de la pornire până se încălzește bine).

#2.  Bate ușor ouăle într-un bol și adaugă făina și cacao, amestecând bine până dispar cocoloașele.

#3. Încorporează laptele și esența de vanilie.

#4. După ce tigaia s-a încins adaugă untul și lasă-l să se topească. Toarnă aluatul obținut și coace clătita circa 15 minute. În acest timp marginile vor crește mai sus de tavă. 

#5. Decorează clătita cu fructele preferate și servește-o caldă cu miere, extra ciocolată și iaurt.

# Granola pregătită acasă

Ingrediente

# 350 g de fulgi de ovăz

# 100 ml de miere

# 1 linguriță de scorțișoara

# 50 g de mix de semințe (de floarea soarelui, in, dovleac, susan)

# 150 g de mix de nuci (migdale, caju, alune etc.)

# 50 g de caise uscate

# 50 g de merișoare 

Pentru servit

# iaurt grecesc

# fructele preferate

Mod de preparare

#1. Pune fulgii de ovăz într-un bol și adaugă mierea și scorțișoara, amestecând bine.

#2. Taie nucile cât de mărunt dorești și adaugă-le peste fulgii de ovăz. Amestecă puțin și transferă compoziția  într-o tavă încăpătoare tapetată cu hârtie de copt.

#3. Împrăștie amestecul uniform în tavă, într-un singur strat și coace granola circa 25 de minute în cuptorul preîncălzit la 150 de grade C. Amestecă compoziția la fiecare 10 minute cu ajutorul unei linguri pentru a se coace uniform.

#4. Scoate amestecul de fulgi de ovăz și nuci din cuptor și adaugă fructele uscate tăiate peste compoziție. 

#5. Transferă amestecul într-un recipient uscat și mic dejunul tău delicios și sănătos este asigurat. Servește granola cu iaurt grecesc, lapte sau orice fructe proaspete dorești. 

Autoare: Beatricia Petrașcu

Preluat de la: diez.md