1541248592921.jpg

Campania socială „Cadoul din cutia de pantofi” își dă startul pe 12 noiembrie curent. Așadar, fiecare om care dorește să fie eroul unui copil de sărbătorile de iarnă poate dona mici cadouri celor care au cea mai mare nevoie de ele.

Frumosul proiect, ce se desfășoară în preajma sărbătorilor de iarnă, vrea să aducă, împreună cu ajutorul tău, bucuria în sufletul copiilor din familiile social-vulnerabile.

De aceea, dacă vrei să faci un simplu gest, iată pașii după care trebuie să te conduci pentru a dona:

– Se ia o cutie de pantofi, se împachetează cu hârtie pentru cadouri, iar în cutie poți pune tot ce poate aduce bucurie unui copil (de la nou-născut până la 15 ani): rechizite școlare, jucării, obiecte de igienă personală (periuță/pastă de dinți, șampon, gel de duș), cărți, îmbrăcăminte (căciuliță, fular, mănuși, ciorapi colorați), dulciuri (biscuiți, napolitane, bomboane).

– Neapărat adăugi și o scrisoare pentru cel/cea care va primi cadoul și nu uita să lipești pe cutie informație pentru organizatori, ca ei să știe cui să ducă cutia – de exemplu: „Pentru un băiețel de 8 ani, de la mine și fratele meu Dragoș”.

Punctele oficiale de colectare a cutiilor cu cadouri vor fi cele șase locații marca Oliva Restaurant și Tucano Coffee.

Fii la curent cu toate detaliile campaniei naționale, urmărind pagina de Facebook „Cadoul din cutia de pantofi”.

Preluat de la: zugo.md