Chiar dacă Ileana Cosânzeana și Făt-Frumos sunt personajele care ne-ar putea trezi sentimente nostalgice, valorile promovate prin intermediul acestor personaje sau dragostea pe care o împart unul pentru celălalt nu neapărat educă în noi idei pozitive, spun psihologii.

Președintele Centrului de Cercetări Științifice în Psihologie, psihoterapeutul Ștefan Popov, ne-a explicat că trebuie să fim conștienți de basmele care sunt selectate pentru formarea și educarea noilor generații, căci prin intermediul basmelor cultivăm un șir de valori și credințe care pot fi mai mult sau mai puțin sănătoase și funcționale conform dinamicii și cerințelor societății contemporane.

Ne-am întrebat în ce măsură poveștile din folclorul nostru educă viziuni și valori adaptabile și funcționale conform idealurilor noastre culturale, sociale și economice. Ștefan Popov a precizat că cele mai multe povești din folclorul nostru intră în conflict cu așteptările sociale. Totuși, continuăm să educăm noile generații prin creații literare tradiționale, considerându-le o valoare culturală.

„Cei mai mulți părinți sau educatori nu atrag atenția la conținutul poveștilor, considerând că sunt doar simple fantasme și întâmplări. Cu certitudine, dacă ne dorim să combatem anumite stereotipuri sociale, atunci ar trebui să selectăm cu atenție poveștile pe care alegem să le citim copiilor sau le includem în programa școlară. Majoritatea poveștilor noastre populare sunt «contaminate» cu o mulțime de stereotipuri și este extrem de dificil să le combați la persoanele adulte”, menționează Ștefan Popov.

Întrucât specialiștii spun că este important ca poveștile să cultive valori sănătoase și utile societății contemporane, împreună cu psihologul Ștefan Popov am decis să analizăm creațiile pentru copii ce predomină în cultura noastră.

Fata babei și fata moșneagului

„Fata babei și fata moșneagului” este un basm scris de Ion Creangă, publicat pe 1 septembrie 1877 în revista „Convorbiri literare”. Am putea identifica două aspecte formative ale acestei povești. Potrivit lui Ștefan Popov, în multe dintre basmele noastre populare se conțin idei și referințe clare unde femeile sunt asociate cu necazul și cu sursa răului. În acest basm, la nivelul relației conjugale, baba este cea rea și gâlceavă, iar moșul este prezentat ca fiind bun, modest, dar și victimizat. La nivelul copiilor lor, din nou, fata babei este cea rea, iar fata moșului este cea bună. Asemenea reprezentări asociative cultivă copiilor ideea că tot răul într-o familie vine din partea femeii, că femeile sunt guralive și surse de conflict, iar dacă într-un cămin familial lucrurile merg prost, în mod automat este acuzată femeia care n-a știut cum să mențină căldura familială, iar bărbații sunt aproape excluși de la responsabilități, ei doar sunt „mereu buni”.

Un alt aspect este că basmul cultivă din plin valori ca răbdare, robie, obediență și modestie. Se spune în poveste despre fata moșului că „noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei”. Ștefan Popov subliniază că în toată călătoria ei, fata moșului a dat dovadă de smerenie, modestie, hărnicie, ca într-un final să fie răsplătită cu daruri de către Sfânta Duminică, fata chiar alegând cea mai mică și urâtă lădiță.

„O fi fost cândva modestia, obediența și robia valori care ne-ar fi ajutat să supraviețuim, dar într-o cultură și economie capitalistă de tip competitiv nu putem supraviețui cu aceste valori. Putem observa cu ușurință cum multora dintre noi le este dificil să se aprecieze pe ei înșiși, să se pună în valoare, să ceară un cost pentru serviciile pe care le prestează, să-și apere drepturile, să-și schimbe viețile, dar nu o facem pentru că modestia și răbdarea sunt în capul mesei. Răbdăm toată viața un serviciu mizerabil sau răbdăm o căsnicie toxică, toate în speranța că pentru aceasta vom fi răsplătiți”, precizează psihologul.

Punguța cu doi bani

„Punguța cu doi bani” este o poveste clasică scrisă de Ion Creangă în 1876. La fel ca „Fata babei și fata moșneagului”, această creație prezintă femeia zgârcită și rea, iar bărbatul este victimizat, având de suferit cu o asemenea femeie. În același timp, povestea promovează tiparul unei relații ostile dintre bărbat și femeie, ca fiind unul firesc și obișnuit, în locul unei relații care să reprezinte un model de susținere și respect reciproc. Pe lângă acestea, Ștefan Popov mai adaugă că povestea este o invitație la violență, atunci când lucrurile nu merg așa cum ne dorim. El spune că un copil învață prin această poveste că violența e ceva acceptabil. Bate cocoșul dacă nu face ouă. Copilul, devenind adult, deja poate avea acest model sau instrucțiune, bate copilul dacă nu aduce note bune de la școală.  

Ileana Cosânzeana și Făt-Frumos din Lacrimă

Conform tradiției folclorice, Ileana Cosânzeana este răpită de zmeu (balaur) și închisă într-un turn sau este dusă pe Tărâmul Celălalt. Eroina este salvată, în aceste versiuni, de Făt-Frumos, care, în drumul său spre Ileana Cosânzeana, trece prin mai multe încercări. El se bate cu zmeul, îl învinge și o eliberează. Astfel, basmul se încheie cu înfăptuirea nunții.

Bărbatul este în poziție de salvator, iar femeia este ființa slabă și neajutorată care trebuie salvată. Potrivit lui Ștefan Popov, acest model promovează o relație disproporționată ce poate fi sursă de insatisfacție în cuplu.

„Nu de puține ori am auzit în ședințele de psihoterapie, din partea femeilor, influențele negative ale poveștilor despre Făt-Frumos din copilărie în formarea percepțiilor despre relații și bărbați. În așteptarea prințului sau a lui Făt-Frumos, toți bărbații păreau nepotriviți idealurilor eroice care să le salveze din situația emoțională, socială sau economică în care se aflau, fără să-și asume un gram de responsabilitate pentru propria viață. Am întâlnit și situații în care femeile își croiau un scenariu de viață inconștient, care să simuleze povestea Ilenei Cosânzeana, ajungând într-o relație abuzivă sau într-o situație disperată. Asemenea povești nu au legătură cu o cultivare și cu o educare în conformitate cu simțul realității și promovează viziuni distorsionate și idealuri utopice.”

Capra cu trei iezi

„Capra cu trei iezi” este o poveste-basm scrisă de Ion Creangă și publicată pentru prima dată în revista „Convorbiri literare” în 1875. Psihologul român Daniel David a constatat în cercetările sale că noi, spre deosebire de alte popoare, avem o mare neîncredere în persoanele străine, fie din afara familiei, fie din afara culturii noastre, iar acest lucru afectează funcționarea normală a instituțiilor sociale, întrucât este dificil ca o societate să funcționeze normal în absența încrederii. Ștefan Popov continuă spunând că pentru foarte mulți dintre noi gesturile de politețe și amabilitatea oamenilor străini sunt suspecte și avem tendința să presupunem că cineva ar dori să ne tragă pe sfoară sau să ne folosească.

„Nu putem spune că avem o neîncredere socială din cauza poveștii «Capra cu trei iezi», dar cu siguranță povestea alimentează copiilor o imagine că persoanele străine sunt periculoase. De fapt, într-o societate periculoasă, dominată de haos și cu mulți infractori și răufăcători, o asemenea poveste ar fi una educativă potrivită, ar determina copiii să devină mai vigilenți, vor fi pregătiți pentru situații în care poți fi trași pe sfoară în orice clipă”, explică specialistul.

Ștefan Popov menționează că nu știm dacă această poveste mai este relevată circumstanțelor actuale, cu excepția faptului de a învăța copiii să nu deschidă ușa persoanelor necunoscute, dar pentru asta nu este necesar de o creație care să cultive viziunea că toți străinii pot fi răi.

Preluat de la: diez.md