atac.jpg
Cel puțin trei persoane au fost ucise și doi copii au fost răniți marți într-un incident armat petrecut într-o școală primară din nordul Californiei, au afirmat autoritățile, precizând că trăgătorul a fost doborât, transmite AFP.

Potrivit postului KCRA din San Francisco, împușcăturile au izbucnit într-o casă din comitatul Tehama și au continuat imediat la școală.

„Știu că au fost evacuați, pe calea aerului, mai mulți elevi. Școala a fost securizată, iar copiii care se aflau în clasă au fost duși într-un loc sigur”, a declarat, pentru KCRA, șeriful adjunct local, Phil Johnston.

Potrivit acestuia, trei persoane au murit în acest incident armat care a mobilizat 100 de membri ai forțelor de ordine. Trăgătorul, a subliniat Phil Johnston, a fost doborât de poliție.

Agenția EFE, care citează biroul poliției din comitatul Tehama, arată că incidentul a avut loc la ora locală 08,00 (17,00 GMT), în apropiere de localitatea Red Bluff, situată la circa 185 km nord de Sacramento.

Preluat de la: diez.md