italia-strazi-carantina.jpg
Cel puţin 900 de milioane de persoane din întreaga lume suni izolate la domiciliu în peste 30 de ţări, fie ca parte a măsurilor obligatorii impuse de autorităţi, fie în urma recomandărilor acestora.

Numărul este greu de crezut şi este fără precedent: de la Roma la New York, trecând prin Paris, 900 de milioane de oameni din toată lumea sunt izolaţi în case, în mai mult de 30 de ţări, indiferent dacă sunt în contextul unor măsuri obligatorii, recomandări sau stări de urgenţă, conform unei numărători realizate sâmbătă de AFP, citat de Digi 24.

Majoritatea – în jur de 600 de milioane de oameni din 22 de ţări – sunt obligaţi să se supusă ordinelor de izolare, precum în Franţa sau Italia. Restul se supun măsurilor impuse prin starea de urgenţă (ca în Bolivia), carantină (ca în principalele oraşe din Azerbaidjan şi Kazahstan) sau apelurilor de a nu părăsi casele (ca în Iran).

Cea mai afectată ţară din Europa cu peste 4 000 de morţi până în prezent, Italia este prima ţară de pe acest continent care a impus populaţiei să se izoleze la domiciliu începând cu 10 martie.

Guvernul italian a decis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, să „închidă orice activitatea de producţie pe teritoriu care nu va fi strict necesară, crucială şi indispensabilă pentru a ne garanta bunurile şi serviciile esenţiale”, guvernul italian a precizat că aceste măsuri restrictive sunt luate în încercarea de a opri pandemia cauzată de coronavirus.

Reamintim că parlamentul a aprobat marți, 17 martie, Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova în perioada 17 martie-15 mai 2020.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md