Antonia este o tânără mamă, extrem de dedicată vieții sub luminile reflectoarelor. A avut o căsnicie de lungă durată cu Andrei Ștefănescu, alături de care are și un copil, însă puțini sunt cei care știu prin ce a fost nevoită să treacă, aducându-l pe lume pe Ayan.
Astăzi am stat de vorbă cu Antonia, care ne-a spus totul despre sarcina cu probleme într-un interviu exclusiv.
Antonia Ștefănescu: La 12 ani am fost diagnosticată cu bradicardie pentru că aveam des episoade de leșin, medicii descoperind că am și pulsul foarte mic, însă niciunul nereușind nici până în ziua de azi să-mi spună exact ce cauzează acest fapt. Dar, nu am știut și de trombofilie, de trombofilie am aflat în timpul sarcinii. Mai exact, de trombofilia homozigota factor 5, Leiden.
(…) Deși la început nu reușeam să rămân însărcinată, după câteva luni am făcut analizele și am descoperit, de fapt, că progesteronul meu era aproape inexistent, să spun așa. (…) Era 0,2 și știu că în mod normal trebuia să se situeze în jurul valorii de 4. Am urmat tratament cu progesteron timp de 6 luni, după care am întrerupt și mi-am refăcut analizele pentru a vedea dacă tratamentul și-a făcut efectul. Într-adevăr valorile crescusera, dar nu suficient. Am decis să mai urmez încă 6 luni tratament cu progesteron și întâmplarea a făcut să rămân însărcinată, fără ca cea de-a doua sesiune de tratament să ajungă la final (n.r. zâmbește).
Antonia Ștefănescu: Primele simptome le-am descoperit chiar la medic, la vizita medicală când am aflat că sângele nu circulă bine către făt. Venele erau ușor blocate, așa mi-au explicat medicii. A fost destul de dificil, căci într-o singură investigație mi-au luat 15 eprubete spre testare.
Antonia Ștefănescu: Aici vine partea interesantă. La câteva zile de la investigații, am fost sunată de către doamna doctor care efectuase interpretarea analizelor și care m-a întrebat ce vârstă am, ce istoric familial am în ceea ce privește această afecțiune și câte sarcini am pierdut. Eu nici nu știam de vreun istoric familial în această direcție și nici nu pierdusem nicio sarcină, încât nu mai rămăsesem însărcinată până atunci.
(…) Am fost întrebată ulterior în câte săptămâni sunt, eu mă aflam deja în cea de-a 18 săptămâna, fapt ce a speriat-o puțin pe doamna doctor, care mi-a expus riscurile legate de trombofilie în sarcină, subliniind și că este uimitor că nu am pierdut sarcina.
Antonia Ștefănescu: Nu, am știut încă de la început că nu pot naște natural având această trombofilie, plus miopie. Astfel că alegerea a fost să nasc prin cezariană.
Am făcut toate investigațiile, inclusiv ecografia, pulsul, cordonul, etc. Totul a fost în regulă.
(…) De aici, însă, au început peripețiile. Am născut foarte repede, copilul a ieșit rapid, însă târziu aveam să aflu că el s-a sufocat după ce a ieșit, fiind dus de urgență la terapie intensivă pentru a-i da oxigen. Iar eu, neștiind ce se întâmplă, de fapt mă confruntam la rândul meu cu o hemorargie care a durat, cred că, undeva la o oră, o oră jumătate. A fost cumplit!
Recuperarea a fost foarte grea dar, lăsându-mă pe mine la o parte, Ayan a fost nevoit să stea la terapie intensivă preț de o săptămână. Deci, a fost destul de neplăcut.
Antonia Ștefănescu: Am fost îndrumată să fac injecții cu anticoagulant, injecții pe care le-am dus și post sarcină. Injecțiile îmi erau făcute de Andrei în fiecare seară, nu a fost cel mai plăcut lucru. Erau extrem de dureroase și nu le puteam face decât în abdomen, picior sau braț.
(…) A fost o sarcină complicată, cel mic s-a întors cu capul în jos încă de la cea de-a 5-a lună de sarcină, am avut contracții încă de pe atunci, inclusiv vărsăturile au fost existente până la final. Ce pot spune decât că a fost o sarcină foarte, foarte grea. Lucru care mă sperie căci da, îmi mai doresc un copil.
În prezent eu trebuie să repet analizele de sânge de două ori pe an. Mi s-a explicat faptul că la un moment dat va trebui să încep tratamentul pentru coagularea sângelui, tratament pe care îl voi duce zi de zi. (…) Doar că atunci când voi începe tratamentul, va fi nevoie să îl țin până la sfârșitul vieții, lucru ce mă sperie puțin, recunosc. Momentan, singurul tratament pe care îl iau este Aspenterul, care este un medicament lejer.
(…) Până atunci trebuie să acord o atenție deosebită stilului de viață, nu am voie la efort sporit căci mă ia cu leșin. Deci, nu pot petrece mult timp în sală, nu mă pot expune la căldură, la stres, toți acești factori pot agrava maladia.
FOTO: Instagram @antoniastefanescu
Preluat de la: csid.ro
