Alec Baldwin are 62 de ani, dar asta nu-l împiedică să devină tată pentru a şasea oară! Actorul american şi soţia lui Hilaria, în vârstă de 36 de ani, se pregătesc să devină părinţi pentru a cincea oară, la scurt timp după ce tânăra a pierdut o sarcină.

Soţia actorului Alec Baldwin a anunţat pe contul ei de Instagram că urmează să devină din nou mamă, la doar patru luni de când a pierdut o sarcină. Hilaria a menţionat în filmarea postată că ”Iată că o luăm de la capăt”. Anul trecut, soţia actorului, care este profesoară de yoga, a dezvăluit că a trecut prin două episoade tragice. Mai exact, pierderea a două sarcini. Cuplul nu a fost descurajat dramele pe care au fost nevoiţi să le depăşească şi au continuat să-şi dorească încă un copil. De curând, cei doi au aflat şi sexul bebeluşului şi i-au putut auzi inima în timpul analizelor.

”O să îl las pe bebeluş să vorbească pentru că eu sunt prea emoţionată”, a spus soţia lui Alec Baldwin în timp ce filma vizita la medic.

<!–

Formul de quiz

–>

Alec Baldwin şi soţia lui, Hilaria, căsătoriţi încă din 2012, mai au încă patru copii: Carmen Gabriela, în vârstă de 6 ani, Rafael Thomas, în vârstă de 4 ani, Leonardo Angel, în vârstă de 3 ani şi Romeo Alejandro, în vârstă de 2 ani. Actorul american mai are o fiică de 24 de ani, din relaţia cu actriţa Kim Basinger.

Pentru că este însărcinată şi expusă riscului, Hilaria şi soţul ei sunt izolaţi în apartamentul lor din New York. Cei doi evită pe cât de mult posibil să iasă din casă şi iau în calcul toate măsurile de protecţie împotriva noului coronavirus, iar pentru că soţia actorului american nu renunţă la activitatea ei, dă lecţii de yoga pe reţelele de socializare.

 

Preluat de la: csid.ro